În primul rând vreau să precizez că nu sunt nici pe departe o persoană religioasă (Sărbătorile Pascale şi Crăciunul sunt cam singurele ocazii pentru care merg la Biserică). Motivul pentru care vreau să vorbesc despre acest fluturaş este stric legat de valorile etice şi morale, încălcate din toate punctele de vedere în acest caz. În primul rând, nu ştiu cum poate debita cineva astfel de aberaţii. Cum să spui că Fiul lui Dumnezeu are carte autobiografică şi că este reîncarnat în România ? Care-i faza cu navele-nori ? Cum să îţi baţi joc de o religie care are peste 2 miliarde de adepţi în lumea întreagă ? Cum îţi permiţi să pretinzi că Fiul lui Dumnezeu a semnat acea foaie ? Cum am mai spus, nu sunt o persoană religioasă, dar asta nu înseamnă că nu respect convingerile celorlalţi. E treaba lor ce cred. Din partea mea pot să se închine în faţa unei linguriţe de plastic. E fix problema lor şi le respect convingerea, deşi nu sunt de acord cu ea. Cu toate acestea, nu o să încep să fac fluturaşi promoţionali cu mesaje semnate de o linguriţă dinvină. În ziua de azi, nu mai exista respect pentru nimic şi toate valorile morale sunt călcate în picioare fără nici o remuşcare. Nimeni nu mai respectă opinile şi convingerile celorlalţi. Toţi aleargă după senzaţional. Nu mai conteaza nimic altceva decât obţinerea unor valori false care dau impresia de avuţie (bani, bunuri materiale, celebritate -nu contează cum o obţii sau cum eşti considerat de ceilalţi, contează ca toată lumea să ştie cine eşti-, etc.). Serios vorbind ! Cum să te semnezi "Messia Iisus Hristos" ? Cum să ai atât de mult curaj încât să insulţi miliarde de oameni prin idioţenile pe care le debitezi ? Mai trist este că, probabil, chiar există naivi care cred aberaţile acestea. Ruşine !
Despre reincarnarea lui Isus in Romania nu stiu ce sa zic dar ce pot sa zic e ca romanii sunt din neamul lui Iuda. Romania e plina de prefacuti si "prieteni" care te vand pe 3 cacati de lei, asta o garantez.
RăspundețiȘtergere