Pages

luni, 6 septembrie 2010

Mare... nebunie

După o perioadă îndelungată de absenţă, iată-mă cu noi forţe şi cu noi subiecte gata să fie zbătute, dezbătute şi răzbătute !

Şi dacă tot e sezonul revenirilor, ţin să anunţ că astăzi m-am întors de la mare.

Săptămâna trecută, începând din data de 1 Septembrie am avut parte de o vacanţă de patru zile pe litoralul Mării Negre, în staţiunea Jupiter, alături de încă vreo 2000 de membrii ai T.S.D.-ului (Tineretul Social Democrat) veniţi din toată ţara.

Contrar tuturor aşteptărilor şi predicţiilor specialiştilor, am avut parte de o vreme extraordinară, deşi la plecare ploua şi era frig în toată ţara. A fost frig doar în dimineaţa sosirii, în rest fiind o vreme excelentă, iar uneori îşi mai făceau apariţia câteva rafale de vânt slabe. A fost o palmă dată scepticilor care râdeu de mine că merg la mare pe o asemenea vreme şi care nu încetau cu glumele de genu': "bă, ţi-ai luat şuba că am auzit că o să fie viscol ?" sau "doar un nebun ca tine poate să meragă la mare pe vremea asta". Uite că am mers şi uite că a fost mult mai bine decât mă aşteptam. Din toate punctele de vedere.

Ca de fiecare dată când am fost la mare, am avut parte de distracţie în permanenţă.

Drumul: Chiar şi pe drum, deşi foarte obositor, am râs ca nebunii de nenumărate ori. Distracţie generată de gps-ul "Fernando" şi de ale lui replici stresante, precum "Aţi depăşit limita de viteză" sau "La 300 de metrii în faţă viraţi la stânga/dreapta brusc". Acel gps din cauza căruia ne-am învârtit de trei ori în jurul unui sens giratoriu pentru că era foarte "exact" când dădea explicaţii. Şi nu, nu vrem cazare, domnilor din Herculane ! Dacă stăm într-o parcare şi mâncăm în maşină nu înseamnă că vrem neapărat cazare şi nu e nevoie să veniţi 20 de inşi, pe rând, să ne întrebaţi acelaşi lucru, deşi toţi aţi auzit când l-am refuzat pe primul dintre dumneavoastră. Şi da, e amuzant să vezi un om care stă la ocazie... pe autostradă ! Da, e amuzant să vezi cum o doamnă bronzată şi cu fustă înflorată se întinde pe spate pe mijlocul şoselei şi refuză să se mai ridice, astfel dereglând tot traficul din zonă. E amuzant să cumperi ţuică de casă de pe marginea drumului de la adevăraţii cunoscători ai acestei băuturi rafinate. Şi anume : nenii ăia graşi cu bluză de lână mâncată de molii, cu cizme de cauciuc şi murdari până în gât de te miri ce. Întradevăr, o băutură pentru domni desăvârşiţi ! E amuzant să areţi degetul mijlociu unor oameni necunoscuţi din maşină sau să le dai bliţuri fără motiv, iar ei să-ţi mulţumească crezând că i-aţi avertizat că urmează un radar. Toate acestea sunt atât de amuzante încât colegul cu care am fost şi care era şi şofer, a fost aproape să moară înecat cu mâncare din cauza mea pentru că am spus o glumă prea repede şi datorită râsului în exces nu mai putea să înghită. Şi astea s-au întâmplat doar pe drum.

Jupiter: Să nu mai vorbim de haka şi de dansul pinguinului care le-am prestat în faţa terasei unde am luat masa şi aplauzele la scenă deschisă pe care le-am primit în urma spectacolului oferit. O să-mi amintesc mereu de seara karaoke unde, surpriză, a cântat live Michael Jackson. Da, aţi citit bine ! Am asistat la un concert live susţinut de Michael Jackson în persoană ! Ce-i drept, era puţin mai gras, mai beţiv şi mai bronzat decât înainte, dar e viu şi nevătămat şi cântă perfect muzică populară din Banat. N-am să pot uita vreodată balonul de la domnişoara clown intitulat "Inimioara lui Giugiuca" care s-a spart tragic în urma unui contact violent cu jarul unei ţigări malefice în discotecă. Chiar îmi plăcea inimioara aia şi săraca fată clown a aşteptat până m-am matolit ca să poată să mă convingă să o cumpăr cu 5 RON. O să-mi fie dor să merg cu încă 15 nebuni la maşinuţe şi să ne ciocnim unii cu alţii de ne săreau ochelarii de soare de pe ochi. Îmi va fi dor să trag cu puşca cu aer comprimat la ţintă şi să câştig premii foarte ieftine şi de foarte proastă calitate (fluierice, cercei de plastic, o scoică pe o aţă care se vrea a fi medalion, etc). O să-mi lipsească apa sărată a mării pe care am băuto fără voia mea când am mers cu banana şi când, din cauza îmbulzelii create, "am muşcat pe cineva de genunchi" atât de puternic încât mă durea şi pe mine gura. O să-mi lipsească şi nisipul fin de pe plajă (atât de fin încât m-am tăiat în talpă într-un ciob),cât şi fetele frumoase şi party-urile în aer liber cu multă, multă băutură lângă un foc de tabără uriaş, la fel cum o să-mi lipsească şi aventurile de o noapte, atât de populare la mare.

În concluzie, pentru mine, ultimele zile au fost dintre cele mai frumoase din anul acesta, dacă nu cumva chiar cele mai frumoase. Abia aştept să vină vara viitoare...


Katy Perry Feat Snoop Dogg - California Girls (Official Video)
Vezi mai multe video din muzica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu