Ti-mi-şoa-ra !

Ti-mi-şoa-ra, Ti-mi-şoa-ra, Ti-mi-şoa-ra, TIMIŞOARA !

Acest "cântec" al galeriei lui Poli îmi răsună în cap de câteva zile şi nu pot să scap de el. Motivul ? Mi-e dor de Timişoara ! Şi cum să nu-mi fie ? E oraşul meu preferat din ţară şi am o grămadă de argumente care să-mi susţină această afirmaţie. În primul rând, acolo îmi sunt colegii de facultate de care îmi e foarte dor şi cu care mă distrez neîncetat, fie că suntem la cursuri sau în timpul liber. Mi-e dor de tine, Ungure, şi de toate tâmpeniile pe care le făceam şi pe care cu siguranţă o să le continuăm şi anul acesta în acelaşi ritm sau chiar mai accentuat ! Mi-e dor de tine, Elicopterule -sau Planor sau ce porecle ţi-am mai pus că nu mai ştiu- ! Cine mai vine la mine la cafea dacă nu Elicopterul, "cea mai colegă a mea" ? Mi-e dor de colegii de cameră (bă, hai să facem ceva, hai să ne distrăm) ! Mamă... am început să dau nume şi acum o să-mi sară în cap cei pe care nu o să-i nominalizez. Sper să înţelegeţi că sunteţi prea mulţi ca să pot să vă pomenesc pe toţi (de fapt toate). Oricum, mi-e dor de voi toţi. Colegii -de facultă şi de cameră- sunt principalul motiv pentru care mi-e dor de Timişoara, dar la acest motiv se mai adaugă şi plictiseala din Alba şi stresul de acasă.

În fine, trecem mai departe : mi-e dor de Timişoara pentru libertatea pe care mi-o oferă. Acolo nu are nimeni treabă cu mine dacă vin acasă la şase dimineaţa sau dacă nu vin deloc. Eventual mă înjură un coleg de cameră pentru că l-am trezit, dar în rest nimeni nu are treabă cu viaţa mea. Mi-e dor pentru că acolo chiar am ce să fac şi nu mă plictisesc decât foarte rar şi foarte puţin. Chiar sunt enşpe mii de locuri unde mă pot distra în Timişoara. Cel mai bun exemplu e Happy... ce nume predestinat ! Îmi lipsesc parcurile verzi pe care trebuie să le traversez în drumul spre facultate şi Piaţa Unirii, unde se adună toţi studenţii la cafenele sau pe bănci şi unde poţi să cunoşti o grămadă de oameni noi. Până şi de unele cursuri mi-e dor sau de unii profi, cu referire directă către domnul Tolcea şi prietenul Râţă. Cum să nu îţi fie dor de facultate când tu citeşti ziarul şi un coleg de cameră te întreabă ce faci, iar tu răspunzi foarte sincer şi foarte serios "teme" ? Şi nu în ultimul rând, îmi e dor de viaţa de noapte din Timişoara. Acolo chiar este viaţă de noapte în adevăratul sens al cuvântului, nu imitaţia asta ieftină din oraşele mici, unde la orele 23:00 e pustiu peste tot !

Acest dor de "casă" se datorează , probabil, şi celor nouă zile care au mai rămas până la întoarcerea mea acolo. Cu cât sunt mai puţine zile, cu atât devin mai nerăbdător.

Concluzia !? Simplu ! Ti-mi-şoa-ra, Ti-mi-şoa-ra, Ti-mi-şoa-ra, TIMIŞOARA !