Plăceri de mult uitate

Sursa photo: http://old.cotidianul.ro

Anul 1998! Aveam  8 ani şi miliarde de vise de împlinit! Unele au devenit realitate, altele au rămas la stadiul de vise, iar altele nu se vor împlini niciodată. Este absolut normal acest lucru şi nici nu era posibil să se întâmple altfel. Cum puteam să fiu şi urmaşul lui Hagi şi noul Mihai Viteazul în acelaşi timp? Imposibil! Ceea ce a rămas întreg sunt amintirile acelor vremuri. Şi încă ce amintiri!

Astăzi (21 noiembrie 2010), stăteam şi mă gândeam la toate problemele pe care le am: de ordin financiar, "profesional", spiritual şi de care mai vreţi voi! Am destule cât să mă ţină ocupat o bună bucată de timp ca să le rezolv măcar pe cele mai importante (pe toate mi-e cam imposibil). Şi stând aşa şi meditând, îmi sare gândul la copilărie şi la simplitatea vieţii de atunci! 

Sursa photo: www.latrecut.ro

Mai ţineţi minte măi băieţi cum ne ajungeau 20 de soldăţei de plastic să ne jucăm fără să ne plictisim de dimineaţa până seara? Cum făceam veritabile baze militare în miniatură pe terenul de joacă din spatele blocului? Cum, după două ore în care ne-am chinuit să-i aranjăm cât mai bine din punct de vedere tactic, ne era milă să distrugem bazele pentru că ne-am chinuit prea mult să le construim? 

Sursa photo: www.okazii.ro

Dar de pistele de raliu desenate cu cretă pe asfalt? Îmi aduc aminte şi acum de Dodge Viper-ul meu roşu de care eram atât de mândru! Nimic nu-l întrecea! Pot spune că jocul ăla cu maşinuţe a fost prima versiune a seriei de super-succes G.T.A. Era mult mai vie şi mai incitantă decât variantele computerizate de acum. 

Sursa photo: http://teoretic.com

Mă uit pe geam şi văd parcarea pavată din spatele blocului. E pustie, rece şi fără viaţă! Când eram mic era cu totul altfel. Era plină de iarbă şi un teren de joacă trona în mijlocul ei. Ne strângeam toţi din cartier şi începeam: ba fotbal, ba ascunsea, ba hoţii şi poliţiştii! Ceva trebuia să facem! 

Aaa, da! Era să uit de tanti care striga mereu la noi: "mai tăceţi măi copii că e oră de linişte! Dar tu, tu de unde eşti mă? Ia, hai, du-te la blocul tău! Nu-mi fă mie gălăgie aici"! Cred că o tanti deasta există în orice cartier. Dacă nu este, trebuie adusă! Aţi încercat vreodată să jucaţi fotbal pe silenţios? Nu e tocmai uşor. Mai ales când în spatele porţii este un garaj din tablă! 

Sursa photo: www.adevarul.ro

În zile ca asta, îmi e dor de vremurile acelea. Nu aveam nici cea mai mică grijă de pe faţa Pământului! Nu ne trebuiau bani foarte mulţi, nu aveam proiecte, nu trebuia să ne gândim că avem de predat nu ştiu ce până nu ştiu când. Eram liberi în adevăratul sens al cuvântului. Nu ne trebuiau bani de ţigări sau de cafele. Nici măcar să scoatem fete în oraş! Eu visam doar ghete de fotbal şi mingi cât mai multe şi mai bune. Nu aveam altceva în cap decât fotbalul. Şi era bine, foarte bine!

Ah, mi-am amintit şi de micile plăceri mai "costisitoare" de atunci: nu cred că este cineva din generaţia mea care să nu fi mâncat gume Turbo. Alea roz şi tari ca betonul! Sub ambalajul fiecărei gume era o foiţă lucioasă pe care era imprimat un tatuaj viu colorat. Umezeai locul unde vroiai să îl pui, umezeai şi foiţa şi ţineai presat câteva secunde şi gata. Erai demn de un rol în Prison Break. Toţi care am crescut în perioada aia am avut măcar un astfel de tatuaj pe mână, pe picior sau pe alte părţi ale corpului. Şi cât mă certa mama pentru că se ştergeau al naibii de greu! 

Sursa photo: http://zuppazthar.blogspot.com

După un tatuaj bine făcut petreceam cu un pahar de suc de la răposatul TEC! Ştiu că scria "100% natural", dar vânzătorul turna în faţa ta praful verde care transforma în mod miraculos sifonul în suc de mere... natural! "Taci bă, că sunt mere mărunţite acolo"-era replica mea în faţa celor "necredincioşi", eu fiind un mare fan al acelui suc. 

Sursa photo: www.adevarul.ro

Ei bine, în timp ce savuram licoarea rece, mai lipeam câte un abţibild în albumul cu fotbalişti, "Franţa '98". Câte schimburi făceam ca să umplem albumul ăla nenorocit. Erau câteva imagini mai rare şi cine avea "dublură" putea să o "vândă" pe alte câteva zeci. Eu am avut o astfel de "dublură" cu Dan Petrescu şi am primit vreo 40 de cartonaşe în schimbul ei.

Sursa photo: www.okazii.ro

Ce vremuri! Nu aveam chiar nicio grijă. Cel mai mare dezastru care se putea întâmpla era să se spargă mingea! Dacă ar fi la fel de simplu şi acum!

Gata! Mă duc să-mi fac proiectul la Tehnici de Investigare Jurnalistică...
Mingea măsii, iar s-a spart!