Pages

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Primul Moş a fost ungur!

Moș Crăciun a fost ungur anul ăsta!
Sursa photo: www.vesel.ro 
Iată că am ajuns cu bine şi la finalul lui 2011! Luat la purecat, constat că a fost un an plin din toate punctele de vedere! Am avut parte atât de bucurii cât şi de nervi cât încape. 2011 a fost, şi încă este, un an în care m-am deşteptat(!?) şi, mai mult ca sigur, m-am prostit alături de familie, prieteni, colegi, etc.

Unul dintre oamenii alături de care m-am prostit cel mai mult este Unguru': un om de o calitate rară, cum nu găseşti oriunde şi cu siguranţă nu-l întâlneşti din greşeală. Soarta a făcut să-mi fie coleg de facultate şi unul dintre primii şi cei mai buni prieteni ai mei din Timişoara. Împreună am cucerit amfiteatrele din UVT, ne-am făcut o reputaţie de oameni "dily la cap" (eu mai mult decât el) şi toată lumea ştie că atunci când ne unim forţele nu poate să se lase decât cu lacrimi... de râs! Deşi am avut divergenţele noastre în multe privinţe, Unguru' a fost mereu la datorie când am avut nevoie de el şi m-a ajutat de fiecare dată cum a putut fără să aştepte ceva în schimb (cred).

Tot el a fost și primul Moş din anul ăsta: a venit după mine cu maşina ca să mă ducă la gară, de unde urma să iau trenul spre meleagurile mele natale. Un gest frumos, de prieten bun, dar atât! Moş a devenit în momentul în care, înainte de a mă da jos din maşină, a luat o plasă de pe bancheta din spate şi mi-a înmânat-o spunându-mi că e cadoul meu de Crăciun din partea lui: o consolă pentru jocuri (cadoul meu) şi o sticlă de vin de Recaş, calitatea întâi cu seluţă (pentru mama)! Eu, nesimţit fiind din fire, logic că nu îi luasem nimic aşa că l-am întrebat ce-şi doreşte de Moş Crăciun, iar răspunsul lui a fost "un articol pe blog în care să-ţi exprimi iubirea faţă de mine"! Ei bine, Ungure, în Ajun de Crăciun, Moşul Mine ţi-a adus cadoul mult visat: Te iubetc! (într-un mod cât de poate de non-gay, să fie clar!)

Crăciun fericit!

3 comentarii:

  1. Frumos gestul lui, cat si al tau. Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci, la fel! Promit că ţie îţi va aduce Moşu un alt tricou! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutare tuturor, sunt JENNIFER COLEMAN din Bronx New York SUA. Vreau ca toată lumea să știe cât de recunoscător sunt pentru că mi-am restabilit căsnicia cu ajutorul vrăjitorului Dr. DAWN. Este superb și unic, l-am cunoscut online și i-am spus despre problemele mele și apoi a făcut o vrajă de dragoste care l-a adus pe soțul meu înapoi la mine după ce a înșelat și a vrut să divorțeze după 3 ani de căsnicie. Dr. DAWN este aici pentru a vă răspunde problemelor relaționale și altor activități umane, cum ar fi:
    1. Aducerea unui fost iubit înapoi la tine.
    2. Vrăjiți pentru a câștiga la loterie.
    3. Vindecă tot felul de boli umane.
    4. A făcut o vrajă pentru a găsi un loc de muncă bun, cu venituri mari.
    5. A făcut o vrajă pentru sarcină (fertilitatea viermilor)
    6. Aruncă o vrajă de promovare la locul tău de muncă.
    7. A aruncat o vrajă de protecție etc.
    Contactați-l direct pe WhatsApp la numărul: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere