În tren cu doi moldoveni

Cu acceleratul în drum spre Planeta Moldova!
Sursa photo: videoclipuri.ws

Aşa cum spuneam şi aici, acceleratul Timişoara-Iaşi este cel cu care fac drumul între localitatea natală şi cea adoptivă. Acelaşi accelerat l-am luat şi ieri când m-am întors pentru weekend în Alba Iulia. De data asta însă, am avut parte de o călătorie specială.

Iniţial în compartiment mai erau două fete şi un băiat, toţi studenţi la Poli în Timişoara după cum am aflat ulterior. După puţin timp a mai venit un domn îmbrăcat la costum şi ne-a întrebat pe fiecare până unde mergem. Băiatul şi una dintre fete urmau să coboare la Lugoj, iar cealaltă fată în Deva. Puţin dezamăgit şi-a întors privirea spre mine şi mi-a spus: "Copile, zi-mi că măcar tu vii în Moldova ca să am cu cine să vorbesc şi eu până la Suceava". S-a încruntat puţin după ce i-am zis că eu cobor în Alba Iulia după care s-a pus pe locul lui şi a tăcut... nu pentru mult timp.

 După nici 10 minute s-a ridicat şi a scos din geantă o sticlă de Timişoreana la doi. Nimic anormal până acum! Mai caută el puţin şi scoate o sticlă de ţuică. Bun, poate vrea o tărie ca să-i vină pofta de mâncare. Bagă mână încă odată în geantă şi mai scoate o sticlă cu aceeaşi licoare în ea. Poate era un sortiment diferit! Omul mai caută odată în geantă şi scoate o plasă plină de sticle cu ţuică, se întoarce spre noi şi spune: "am drum lung până la Suceava" şi râde mulţumit de sine. Am zâmbit toţi politicos şi l-am lăsat să-şi vadă de sticle. Nu trece mult şi începe să ne povestească ceva despre cum a venit prima dată în Banat şi că face naveta odată la două, trei săptămâni până la Suceava pentru că doar acolo este "ţuică deaia bună". Deci, omul mergea cu o plasă plină de băutură peste 650 de km doar ca să-şi cumpere şi mai multă băutură! Sunt curios care e cantitatea legală pe care poţi să o transporţi fără acte şi de la câţi litri poţi fi acuzat de contrabandă.

Timpul a trecut destul de repede până la Deva dat fiind faptul că mi-am pus căştile în urechi şi am stat pe net mai tot timpul. Din păcate, acolo m-a lăsat bateria telefonului şi nici vorbă să fac priza din compartiment să meargă. Am rămas singur cu domnul respectiv care a golit între timp sticla de Timişoreana şi încă trei de ţuică. Atunci a început să îmi spună tot felul de poveşti despre cum a fugit în Germania în '72 şi s-a întors din nu mai ştiu ce motiv. Am aflat şi că viaţa pe vremea lui Ceauşescu era mai frumoasă pentru că puteai să faci mai uşor învârteli şi că nu trebuia să-ţi cumperi bilet la tren fiindcă te înţelegeai cu naşul. A continuat cu poveştile până în Orăştie când a mai venit un domn în compartiment.

Cei doi s-au uitat în tăcere unul la celălalt pentru câteva secunde, iar apoi domnul din Suceava a spus: "Mă, tu puţi a moldovean". Celălalt a mai tăcut câteva secunde şi apoi a răspuns că într-adevăr, e din Fălticeni şi că merge acasă. În momentul acela, sub ochii mei a luat naştere o nouă prietenie care, cred eu, va dura o veşnicie. Au început să discute despre tot felul de lucruri cu o viteză ameţitoare. Pentru mine conversaţia suna cam în genul interviului celebru cu doamna faciuiaio.

Inevitabil, au ajuns să se şi contrazică, iar domnul care a urcat din Orăştie şi-a îndreptat privirea spre mine şi mi-a spus: "Spune tu, mă, cum o fost în Timişoara la cutremuru' din '77?". N-am apucat să zic nimic fiindcă a continuat: "tu din '75 eşti născut, nu?". Mare i-a fost mirarea când a aflat că sunt din '90 şi atunci a început să mă certe pentru că "tu nu ştii nimic atunci! Pe voi nu vă mai învaţă numa de Băsescu şi de Iliescu la şcoală. Voi nu mai ştiţi istoria de acum 600, 700 de ani! Habar nu aveţi cine o fost Mihai Viteazul! Tu ce ştii, mă? Nu ştii nimic! Vai şi-amar de voi ăştia tineri!". După ce mi-a ţinut morală şi-a scos buletinul şi mi l-a arătat. Mi-a atras atenţia că e născut în '58 şi că e din Fălticeni, deci să am grijă. La ce, nu ştiu! Am uitat să menţionez că şi el avea propria geantă plină de sticluţe. Probabil călătorea în acelaşi scop ca şi domnul din Suceava!

Nici măcar atunci când am ajuns în gara din Alba Iulia nu am scăpat de un ultim comentariu şi anume: "voi, ardelenii, sunteţi tare înceţi de felul vostru. Nu vă place să vă grăbiţi deloc!" 


*Ca să se simtă toată lumea discriminată în mod egal, promit că o să scriu şi despre olteni şi ardeleni în viitor. Nu ştiu când fiindcă sunt mai încet de felul meu...