Cristi, taximetristu' cu Opel argintiu

Taxi driver!

De vreo două-trei săptămâni toamna s-a instalat abuziv de repede peste Timişoara şi, cred, în toată ţara! Brusc, de la tricou şi pantaloni trei sferturi, m-am trezit că trebuie să-mi scot fâşu' de iarnă din întunecimea dulapului. Dimineţile însorite şi răcoroase de vară târzie au fost înlocuite de griul dimineţilor ploioase şi reci alte unei toamne venite parcă din senin şi cu mult prea multă vlagă. Schimbarea a fost atât de rapidă încât am mai umblat în tricou încă o săptămâna, chiar dacă afară erau până în 14 grade. Nu am putut să accept că dulcea şi iubita vară a plecat pentru a 25-a oară de lângă mine.

Zilele trecute toamna îşi făcea din nou de cap. A fost o după-amiază destul de călduroasă şi senină, însă de cum s-a lăsat puţin seara au venit cei trei fraţi cu care mă cert mereu: Vântul, Frigul şi cel mai enervant dintre toţi, Ploaia!

Pentru că eram la o distanţă destul de mare de casă şi pentru că nu aveam în dotare nicio umbrelă, am hotărât că cel mai bine era să merg cu un taxi. Eram deja în staţie, dar nu era nicio maşină aşa că am început să sun: 0256-945... Ocupat! 0256-944... Ocupat! 0256-942... Nu răspunde nimeni!

Dintr-o dată apare un domn lângă mine! De unde, nu ştiu! Era înalt şi solid. Avea o geacă neagră de piele al cărei miros era amplificat de picurii de apă care i se scurgeau încet pe umeri. Era negru şi el! Negru românesc! Mă întreabă dacă vreau un taxi. Îi răspund scurt că într-adevăr, dorinţa mea în acel moment era să găsesc un taxi. Îmi face semn să merg după el. Fără să gândesc, o iau în urma lui şi, peste drum, văd o maşină galbenă cu beculeţe verzi şi roşii deasupra.

Surpriză! Domnu' trece de acea maşină şi deschide poarta unui Opel argintiu şi îmi face semn să intru. Debusolat, înfrigurat şi plouat, mă supun sugestiei şi, fără să-mi dau seama, stăteam pe scaunul din dreapta al maşinii domnului Cristi. Mi-am dat seama după cuvântul "Cristi" care era scris pe bord cu litere aurii de mărimea unei coli A4 că aşa îl chema. Tot pe bord, dar la mijloc, stătea un fel de mini-laptop cu display de maximum 5,5 inch pe care rula The Expendables 3 cu hard sub pe chineză peste care apărea şi subtitrarea românească.

Acela a fost momentul de groază în care m-am trezit la realitate şi mi-am dat seama ce am făcut! Ce dracu căutam eu în maşina lu' Cristi, posesor de Opel argintiu? Cum Doamne m-am putut urca în maşină la un necunoscut aşa, fără să clipesc. De gândit nici nu se pune problema! Mama m-a învăţat mai bine de atât! Am realizat greşeala, dar era deja prea târziu. Cristi deja depăşea prima maşină când m-a întrebat încotro mergem. Cu jumătate de gură, i-am spus unde vreau să ajung iar apoi s-a lăsat liniştea. Mă uitam pierdut la micuţul ecran pe care Arnold şi Stallone încercau să-l bată pe Van Damme şi nu-mi venea să cred cât de idiot am putut să fiu. 

Am încercat să iau pulsul problemei! L-am întrebat pe Cristi dacă face chestii de genul ăsta regulat. Aveam o fărâmă de speranţă că poate e unul dintre aceia care folosesc aplicaţia Smart Taxi ca să mai facă un ciubuc pentru cafea şi ţigări. Mi s-a spulberat rapid acea speranţă în momentul în care m-a întrebat dacă pe tabletă îşi poate instala "aplicaţia aia cu harta oraşului". Era clar, omu' nu avea nicio treabă cu tehnologia, deci nu era nicidecum smart taxi. Totuşi, mi-a spus că are ceva acte, dar nu vrea să se angajeze ca taximetrist full time la o firmă fiindcă îi place să-şi facă el programul cât şi cum vrea.

Tot drumul am avut emoţii! Îmi făceam scenarii: să vezi că-mi cere 100 de lei pe cursă şi dacă nu-i dau nu mă lasă să cobor şi poate îmi mai şi dă cu ceva în cap. Poate îmi dă în cap orice ar fi. Poate mă duce pe la mama dracu şi mă lasă acolo. Tot felul de scenarii. Singura parte bună la care m-am putut gândi, a fost ce bine că nu-s femeie!

Din fericire, Cristi m-a adus exact la locaţia la care am cerut! Ba mai mult, mi-a luat cu doar 2 lei mai mult decât mi-ar fi luat un taxi normal. Încă şi-a şi cerut scuze pentru diferenţa de preţ şi mi-a explicat că nu poate să ofere acelaşi preţ ca firmele de taxi pentru că el nu merge în cea mai apropiată staţie, ci are doar un loc de unde ia clienţi şi se întoarce tot gol acolo, aşa că trebuie să-şi scoată cumva banii de combustibil.

La final, înainte să cobor, Cristi mi-a întins şi o "carte de vizită"! O las mai jos, în cazul în care cineva caută un taxi prin Timişoara şi nu găseşte. Aparent, Cristi Taxi lucrează non-stop!

"Carte de vizită" pentru Cristi Taxi!