Acum câteva zile stăteam, ca de obicei, în staţia tramvaiului 9 de la AEM. Era puţin trecut de ora 5 seara şi eram obosit după o zi lungă de lucru, dar fericit că în sfârşit venise mult râvnitul weekend.
După aproximativ 3-4 minute de aşteptare, undeva în zare, apare un far solitar. Acel far pe care îl cunosc atât de bine şi care îmi e atât de drag când îl văd apropiindu-se de mine, conştient că lumina lui mă va purta spre casă încă odată, aşa cum o face el de fiecare dată.