Armonia şinelor

Acum câteva zile stăteam, ca de obicei, în staţia tramvaiului 9 de la AEM. Era puţin trecut de ora 5 seara şi eram obosit după o zi lungă de lucru, dar fericit că în sfârşit venise mult râvnitul weekend.

După aproximativ 3-4 minute de aşteptare, undeva în zare, apare un far solitar. Acel far pe care îl cunosc atât de bine şi care îmi e atât de drag când îl văd apropiindu-se de mine, conştient că lumina lui mă va purta spre casă încă odată, aşa cum o face el de fiecare dată.

Şi, precum se apropia el aşa încet, cam cu viteza unui elefant bătrân şi prea sătul, observ ceva schimbat. Farul luminos nu mai era galben hepatic ca înainte, ci alb şi strălucitor, de-a dreptul năucitor. Se apropia tot mai mult şi tot mai mult, până a devenit clar! Vechiul 9 s-a dus! Din spatele luminii de xenon se zărea tot mai clar, tramvaiul Armonia!

Auzisem încă din perioada verii că Timişoara s-a dotat cu tramvaie noi, de ultimă generaţie, dar nu văzusem unul live niciodată până atunci. Eram aproape şocat! Ştiam că doar câteva tramvaie Armonia s-au pus în circulaţie şi acelea aveau rute centrale, nicidecum pe la periferie, pe unde mă aflam eu. Am auzit că urma să se mai aducă altele şi mă gândeam că poate a sosit acea zi.

Deja îmi era puţin teamă! Adică urma să călătoresc într-un ambient inodor şi silenţios de atunci înainte? Urma să călătoresc în căldură iarna şi în răcoare vara? Deja îmi şi imaginam cum mă aşezam pe scaun liniştit, chiar dacă m-aş fi îmbrăcat din cap până în picioare în alb! Era ceva de neconceput până în acel moment!

Armonia era deja în faţa mea, dar pe celalalt sens de mers. Aveam emoţii! Mă gândeam că nu o să găsesc touchscreenul pentru a deschide uşa, obişnuit fiind cu butonul analog negru, de plastic, mâncat de timp şi de unghii vreme de 30 de ani.

Mai aveam puţin şi urma să trăiesc ca europenii de vest! Gândul meu zbura spre TGV-ul franţuzesc şi pentru o clipă chiar vedeam fezabil proiectul metroului timişorean. Armonia deja făcea sensul AEM şi venea uşor spre staţie! Asta era! Venise clipa cea mare! Maşinile s-au oprit ca să-i dea prioritate mastodontului de metal strălucitor iar acesta marşa tăcut spre noi!

Atunci mi-am dat seama că pentru prima dată zâmbeam când se apropia un tramvai de staţie în loc să-mi ţin respiraţia pregătindu-mă de valul de mirosuri multicolore care emanau din tramvaiele vechi în momentul în care acestea îşi deschideau uşile scârţâind puternic a uzură peste măsură.

Surpriză! Armonia ajunge în staţie şi... trece! Da, trece fără să oprească! Pentru o fracţiune de secundă am văzut cum vatmanul se uita în scârbă spre prostimea înfrigurată care-l aştepta să pună frână, iar el în schimb, a accelerat în batjocură! Şi aşa, precum accelera, în disperarea mea interioară, în capul meu care tocmai făcuse implozie, toată speranţa de a circula civilizat mi s-a distrus asemeni unei oglinzi care se fărămiţează la contactul violent cu gresia din baie.

De ce? De ce să dai ture cu tramvaiul fără să iei pasageri? De ce să te făleşti că ai ceva frumos şi nou dacă nu-l foloseşti pentru scopul pentru care a fost creat? De ce, după mai bine de 25 de ani, încă se practică legatul merelor în copaci? Pentru cine să dea bine? RATT, CL Timişoara, CJ Timiş, Primăria Municipiului Timişoara, oricine poate să-mi dea un răspuns, de ce? De ce vă bateţi joc de cetăţenii plătitori de taxe? De ce le plimbaţi jambonul pe la nas şi apoi le serviţi doar fasole? De ce?

Ruşine!