Când mi-am dat seama că vreau să fac ceea ce fac?

O întrebare pe care am început să mi-o pun de ceva timp și la care nu am găsit un răspuns concret. Îmi e absolut imposibil să zic clar că un anume moment a fost definitoriu pentru decizia mea de a face ceea ce fac.

Dar, înainte de a avansa cu subiectul, trebuie să-mi răspund la o altă întrebare: până la urmă vreau să fac ceea ce fac sau fac asta doar din necesitate?


Răspunsul la întrebarea asta e la fel de complicat. Dacă e să mă iau după pregătirea profesională și ocupația mea actuală, răspunsul e clar, NU!

De ce nu? Pentru că studiile mele nu au absolut nicio treabă cu ocupația mea! Da' niciuna!

Am fost la profil de mate în clasele V-VIII. În liceu am fost un an la bilingv franceză după care au urmat alți trei la engleză-italiană. Am licență în Jurnalism și un master în Jurnalism Sportiv. Ocupația mea actuală? Sunt tehnician de mentenanță într-o multinațională!

Privind problema din acest punct de vedere, e clar că în momentul de față nu fac ceea ce vreau să fac. Doar nu-s tâmpit la cap să-mi fi investit atâția ani din viață pentru a mă pregăti pentru o meserie pe care nu o practic. Sau? Oamenii își mai schimbă dorințele de-a lungul timpului și cred că asta e perfect normal! Nu contest că mi-ar face plăcere să practic jurnalismul. Și acum răspunsul la întrebarea ”care e meseria ta de vis” este ”comentator de fotbal”!

Totuși, asta nu înseamnă că nu vreau să fac ceea ce fac în momentul de față! Desigur, nu e o pasiune! Niciodată nu am răspuns ”tehnician de mentenanță” la întrebarea ”ce vrei să te faci când vei fi mare”.

Cu toate astea, consider că sunt bun la ceea ce fac! Nu extraordinar, nici inovator și nicidecum genial! Doar bun! Aș putea să fiu foarte bun și am și demonstrat asta, dar prezența sau lipsa unor anumiți factori externi mă împiedică. Eu merg mult pe principiul primești exact cât plătești! Mai fac și sesiuni de ”free trial” din când în când, dar nu prea des! Să zicem doar că vremea voluntariatului pentru mine a cam apus. Revenind, fiind bun la ceea ce fac, automat a început să-mi și placă într-o oarecare măsură. E normal ca unui om să-i placă să facă un lucru la care e bun! Deci, răspunsul la întrebarea de mai sus tocmai s-a preschimbat în DA! Da, vreau să fac ceea ce fac! Cel puțin pentru moment!

Acum că am lămurit prima parte a problemei, revin: când mi-am dat seama că vreau să fac ceea ce fac?

Răspunsul; în intervalul 14.03.1990-22.11.2016

Da, în fiecare zi a vieții mele de până acum (deși inconștient în cea mai mare a timpului) mi-am dat seama că vreau să fac ceea ce fac! Încă de când mă jucam în spatele blocului cu soldăței aveam o plăcere să îi organizez în diferite feluri. De multe ori mă chinuiam mai mult să-i aranjez pe poziție decât timpul în care mă jucam efectiv cu ei. Ba chiar după ce terminam să-i pun pe poziție parcă îmi era milă să distrug bazele că prea mult am lucrat să le fac! La fel, în liceu m-am oferit voluntar, prin intermediul Consiliului Elevilor, să organizez diferite evenimente pentru colegi.

În principiu, de-a lungul vieții, cam oriunde era de organizat ceva mă băgam și eu. Aveam și am în continuare o anumită plăcere să fac parte din organizare. Îmi place să văd cum oamenii vin și văd roadele muncii mele și a celorlalți și rămân plăcut impresionați. E acel sentiment de împlinire că munca ta nu a fost în van și că efortul tău chiar a contat. Bine, sincer să fiu, acum nu prea se mai vede aprecierea aia, dar asta e o altă discuție, pentru alt articol!

Ideea e că în poziția mea de tehnician de mentenanță, în continuare mă ocup de organizarea multor lucruri. Și asta e partea plăcută a poziției, ceea ce vreau să fac! Proiectele mari, unde sunt multe aspecte de luat în calcul și unde mintea îmi e pusă la încercare sunt cele mai faine! Acolo simt că, într-adevăr, contribuția mea contează și asta îmi dă acel sentiment de împlinire. Culmea, partea de mentenanță e aia care nu-mi place și care nu mi-a plăcut niciodată. Să fac repetitiv același lucru în fiecare zi e un fel de ”moartea căprioarei” pentru mine.