Pages

joi, 16 iunie 2011

De ce ai nevoie pentru a te lăsa de fumat?

Adio!
Sursa photo: danny-boy-santiago.blogspot.com
Au trecut exact patru luni şi o zi de când am tras ultimul fum de ţigară în piept!

După aproximativ opt ani în care mi-am poluat copios plămânii cu nicotină, am decis că a venit momentul să spun STOP! Desigur, am ales o dată cu semnificaţie specială pentru mine: a doua zi după ziua mea de naştere.

La început a fost ciudat, mai ales pentru că nu am mai încercat niciodată până atunci să îmi înving acel viciu. Pot să spun că în primele trei zile fără ţigări am fost mai agitat decât de obicei... chiar am urlat în gura mare la o colegă în plină stradă (scuze Oana). Cu toate astea, a fost mult mai uşor decât anticipasem şi decât auzisem de la alţii care "au vrut să se lase, dar nu au reuşit fiindcă le-a fost prea dificil". Nu a fost prea dificil nici când am mers prima dată în club fără ţigări şi nici când dragii mei preteni îmi fluturau micuţele cilindre de tutun în faţă, ademenindu-mă precum drăcuşorul care se ascunde în spatele urechii stângi! A fost dificil, dar nu prea dificil!

Cum arăt acum, după această schimbare majoră din viaţa mea?

Nici nu m-am îngrăşat 20 de kg, nici nu mestec şapte pachete de gumă pe zi şi nici măcar nu-mi plac seminţele, aşa că nici ele nu mi-au alinat pofta de ţigară! Sunt la fel ca înainte, poate chiar mai bine!

De ce a fost nevoie pentru a lăsa în urmă opt ani de fumat?

Simplu! De voinţă! Oricât de penibil sau de clişeistic ar suna, faza cu voinţa chiar funcţionează! Nu-ţi trebuie o motivaţie anume (a mea a fost de-a dreptul puerilă), ci doar să te convingi că vrei cu adevărat să te laşi! Nu-ţi trebuie nici ajutorul medicului, nici plasturi magici, nici ţigări electonice, nici aplicaţii speciale pentru iPhone, nimic din toate astea! E suficient doar să vrei cu adevărat să renunţi la acest viciu. Dacă asta nu merge, încearcă să-ţi promiţi că te laşi de fumat de tot (această metodă se bazează pe principiul că măcar promisiunile făcute faţă de tine ţi le onorezi).

Vă urez succes tuturor celor care încercaţi să vă lăsaţi de fumat, indiferent dacă dorinţa asta a izvorât din motive de sănătate, financiare sau de alt gen!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu