Viaţa la cămin 5 - Lenea din sesiune

În primele patru părţi ale acestei serii de articole v-am povestit despre lumea nouă pe care am cunoscut-o stând la cămin, m-am plâns de plictiseala care a apărut la un moment dat, am vorbit despre cel mai mare coşmar al oricărui student -sesiunea- şi am comparat condiţiile care le oferă căminele de Vest şi cele de Poli.

În această a cincea parte vă prezit un fenomen care apare de fiecare dată în timpul sesiunii. Da, aţi ghicit! Este vorba despre lene!

Ştiu că toţi suferim de acest sindrom aproape în tot timpul anului, dar efectul său îşi atinge apogeul de fiecare dată în sesiune. Nu ştiu de ce, dar cu cât sunt mai conştient că o treabă trebuie făcută pentru facultate, cu atât mi se face mai lene să mă apuc de ea. Şi tot în sesiune te apucă dorul de jocuri pe PC. E al treilea an în care păţesc acest lucru. Ţin minte că în anul întâi, în prima sesiune, m-am apucat de World of Warcraft... o pasiune care a dispărut odată cu ultimul examen. A urmat semestrul doi care m-a găsit jucând din greu StarCraft Broodwar. În anul doi am revenit la nemuritorul Conter Strike, iar acum... ei bine, acum joc FIFA 12. Toate astea se întâmplă doar în perioada examenelor. Aproape niciodată în restul anului nu deschid vreun joc pe PC pentru că tot timpul am ceva mult mai interesant de făcut şi nu recurg această metodă de divertisment decât atunci când pică netul şi afară plouă.

Bun, lene să scrii proiecte e perfect normal din punctul meu de vedere atâta timp cât nu eşti un tocilar. Chiar şi ălora cred că li se mai acreşte din când în când să tot înveţe şi să scrie. E ştiut şi faptul că majoritatea studenţilor petrec mai mult timp în sesiune plângându-se de cât de mult au de învăţat, decât efectiv învăţând.

Ok, dar ce faci atunci când ai ca temă vizionarea unui film? Da, la facultatea mea se dau şi astfel de teme! Bine, trebuia să scriem o recenzie de o pagină, două despre el, dar în esenţă, tema era să ne uităm la un film. Şi nu era vorba despre cine ştie ce peliculă anonimă despre educaţie sau cine ştie ce alte lucruri plictisitoare. Trebuia să mă uit la The Insider, un film din '99 despre un jurnalist care îl ajută pe un fost angajat al unei companii de ţigări din SUA să spună adevărul despre efectele nocive ale ţigărilor şi să scoată la lumină ilegalităţile comise cu bună ştiinţă de foştii săi angajatori. Un film inspirat din fapte reale care nu ştiu dacă mi-ar fi atras atenţia până nu vedeam şi actorii principali: Al Pacino (jurnalistul) şi Russell Crowe (fostul angajat al companiei de ţigări), lângă ei regăsindu-se şi Christopher Plummer în rolul moderatorului emisiunii pentru care lucra Al Pacino. Pe lângă distribuţia impresionantă, The Insider se laudă şi cu şapte nominalizări la premiile Oscar.

Fiind un fan declarat al actorului italiano-american, cred cu tărie că orice film în care apare el este sortit succesului. Nu contează dacă scenariul e prost şi efectele sunt slabe. Dacă e Al Pacino în el înseamnă că e cel puţin o producţie bună.

În mod normal, dacă găseam acest film întâmplător îl descărcam fără nicio ezitare şi mă uitam la el  de îndată ce torrent-ul ar fi indicat 100% complete.Din păcate, nu l-am găsit întâmplător, ci mi-a fost dat ca temă, lucru ce mi-a intrat în subconştient şi mi-a activat sistemul de apărare care, la rândul său, a declanşat lenea. Da, mi-a fost lene să mă uit la acest film şi am tras de timp până în ultima clipă (literalmente). M-am trezit la 6:30 dimineaţa pentru a mă uita la el şi pentru a avea timp să scriu şi acea recenzie pe care am terminat-o cu cinci minute după ce a început seminarul la care trebuia să o predau. Toate astea pentru simplul fapt că ştiam că acest film mi-a fost dat ca temă, iar organismul meu e alergic la aşa ceva. Nu mai are rost să spun cât de încântat am rămas de The Insider şi mai ales de prestaţia lui Al Pacino, care şi-a reconfirmat pentru a nu ştiu câta oară clasa şi rangul de legendă vie a cinematografiei.

După toate însă, rămâne efortul suplimentar pe care am fost nevoit să-l fac pentru simplul fapt că acest film excelent a fost întipărit în mintea mea ca fiind o temă care trebuie făcută împotriva voinţei mele. Cred că, în final, lenea aceasta din sesiune vine tot din cauză că ne inducem singuri ideea de lucru pe care suntem nevoiţi să-l facem fără să vrem cu adevărat. Nu pot să-mi explic altfel cum a fost posibil să-mi fie lene să mă uit la un film cu Al Pacino!

Pentru cei cărora le-am stârnit interesul pentru The Insider, uite şi trailer-ul: