Tirania a luat sfârşit! Sursa photo: gsp.ro |
În aceste zile mi-am răspuns la o întrebare mai veche. Da, s-a făcut dreptate, dar nici acum pe de-a-ntregul! Trei ani de detenţie sunt mult prea puţini pentru un interlop care a sechestrat oameni, a furat statul, a aranjat meciuri şi care şi-a bătut joc de tot ce era sfânt în România. Acest oligofren cu aere de afacerist care a behăit mai bine de 10 ani zi de zi pe la toate televiziunile a învăţat că nici chiar el, autoproclamatul Războinic al Luminii, nu este deasupra justiţiei pământeşti. Nici chiar el, care a construit biserici şi case pentru săraci, gesturi prin care a luat ochii tuturor naivilor din ţara asta, nu poate să facă la infinit numai ce vrea. Fraţilor, dacă încă nu v-aţi prins, tot ce a făcut ăsta până acum, a făcut ca să-i fie lui mai bine! Deci, în interes personal! Chiar şi bisericile le-a construit tot din motivul ăsta: pentru imaginea lui personală! Oricine crede că cimpanzeul mâncător de telemea a făcut ceva lipsit de interes, doar din bunăvoinţă, îmi pare rău să o spun, dar e un Naiv!
Uniţi spre 25 în continuare, Îl vrem pe cioban pe veci la răcoare! Sursa photo: prosport.ro |
Totuşi, în următorii trei ani (poate chiar patru dacă pe 27 mai va fi găsit vinovat şi în cazul "Valiza") avem ocazia să ne debecalizăm. Presa o să uite încet, încet de măscărici şi o să găsească alte subiecte de tip "rămâi prost" pe care să ni le trântească în faţă. Gloriile o să rămână tot la statutul de legende în ochii suporterilor şi le vor fi iertate şi uitate aceste declaraţii de susţinere de acum. Iar oamenii, oamenii o să uite că acest personaj a existat pentru că, aşa cum spuneam mai sus, presa nu doarme şi va găsi cât de curând un înlocuitor. Din punctul ăsta de vedere sunt şi eu naiv pentru că sper ca aceşti trei ani să aducă o oarecare normalitate, iar presa sportivă să se ocupe cu adevărat de sport. Slabe şanse, dar îmi rezerv dreptul să sper! Pentru mine vor fi trei ani de vis pentru că nu o să-l mai văd şi nu o să-l mai aud pe omul pe care îl urăsc atât de mult! Pentru Steaua vor fi trei ani de pace în care echipa are ocazia să se regăsească! Şi, cel mai important, pentru suporterii adevăraţi ai acestei echipe vor fi 1096 de zile de libertate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu