Cel mai mare adversar al tău eşti tu însuţi! Sursa photo: motivationblog.org |
Atunci mi-am pus întrebarea: pe mine ce mă motivează să merg la sală? O întrebare la care caut un răspuns de ceva timp deja pentru că, din mai multe motive, n-am mai ajuns pe acolo de prin Decembrie. Asta se vede în mărimea umbrei de sub curea care creşte cu fiecare porţie de KFC pe care o mănânc. Dar, gata! Gata cu leneveala! Nu o să-mi mai caut scuze de genul "sala e în cealaltă parte de oraş" sau "n-am cu cine să merg"! De îndată ce mă întorc la Timişoara o să-mi fac şi abonament şi cu asta basta. Ştiu că aşa, dacă am dat banii, conştiinţa nu mă va lăsa să trag chiulul!
Revenind, m-am gândit şi ce piese mă enervează (în sensul bun al cuvântului) atât de tare încât să fac repetarea aia în plus care nici eu nu cred că pot să o mai fac. Uite aşa am ajuns la acest playlist de 10 melodii care, pe mine personal, mă "obligă" să trag de mine până la epuizare şi care mă ajută să mai alerg alea 5 minute de la finalul antrenamentului de cardio. Ordinea e aleatorie! Aştept şi alte sugestii fiindcă încă îmi caut motivaţia aceea pe care o aveam în anul doi de facultate!
Aici sunt melodiile din playlist:
1. Drowning Pool - Bodies
2. Breaking Benjamin - So cold
3. Rise Against - Give it all
4. Rev Theory - Hell Yeah
5. Papa Roach - Last resort
6. Rise Against - Under the knife
7. Eminem feat. Nate Dogg - Till I colapse
8. Eminem - Lose yourself
9. 300 Violin Orchestra - Jorge Quintero
10. Roy Jones Jr. - Go hard or go home
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu