Pages

joi, 12 mai 2016

Era să fiu PR Manager la un Internet Caffe


Ce poţi să vrei mai mult decât să lucrezi în domeniul pentru care te-ai pregătit şi pentru care ţi-ai stors creierii şi ţi-ai tocit coatele de băncile jegoase ale amfiteatrelor Universităţii? Eu am avut această ocazie chiar înainte să le finalizez!

Eram în anul doi de master şi aveam câteva luni vechime la actualul job când, într-o zi, primesc un telefon de la un anumit "Nation Wide Manager" care ţinea frâiele unui mega-lanţ de internet caffe-uri de care nu auzisem niciodată nimic până în acel moment.  Era vorba de un post de PR Manager pentru care aplicasem cu câteva luni în urmă, când încă eram şomer. Uitasem complet despre ce era vorba, însă domnul mi-a captat atenţia prin scurta descriere a atribuţiilor pe care ar urma să le am în cazul în care ajungem la o înţelegere. I-am spus că sunt interesat de ofertă şi că vin la un interviu să discutăm detalii. 

Zis şi făcut! La vreo două zile distanţă de la conversaţia telefonică, m-am prezentat la adresa primită de la Nation Wide Manager. Mă aşteptam să găsesc o sală de internet ultra-modernă cu PC-uri de ultimă generaţie, fotolii mari şi confortabile şi o atmosferă de relaxare. În realitate, m-am trezit în faţa unei uşi care dădea înspre demisolul unui bloc comunist. La cum arăta, probabil era şi primul bloc comunist construit vreodată pe meleaguri valahe!

În fine, intru cu speranţa că interiorul arată mai bine şi că nu au primit aprobare să renoveze şi faţada. Nu! În interior era un beci rece, umed şi murdar. Mirosul de mucegai combinat cu fum şi praf au completat imaginea de birt de gară care începea să mi se formeze în minte. Sala întunecată găzduia aproximativ 30 de birouri pe care stăteau, obosite, monitoarele A4 Tech de 15" cu tub ale unor Pentium III-uri prea forjate. Optimist, îmi spun în gând că probabil ăsta era un fel de sediu nostalgic al unui lanţ de succes care pune valoare pe începuturile sale şi care nu uită de unde a plecat. Într-un final mă întâlnesc cu Nation Wide Managerul! Un tip mic, rotund, transpirat pe frunte şi cu o privire sigură. Îmi strânge mână şi mă pofteşte la el în birou să discutăm despre poziţie şi detalii financiare.

Biroul lui, o cămară mai mare în care erau stivuite fosile tehnologice pe nişte rafturi vechi, era îmbâcsit de un miros de fum puternic. Nu cred că se făcuse curăţenie pe acolo de când s-a construit blocul. Omul îşi aprinde o ţigară în faţa mea, probabil pentru a înlocui mirosul de fum vechi cu cel de fum proaspăt şi începe să-mi explice cine e şi cu ce se ocupă firma lui.

Aflu că sediul în care ne aflam nu era nicidecum o frumoasă amintire a unor vremuri de început, ci sediul central al organizaţiei. Central şi solitar! Cu toate acestea, omul mi-a spus că planurile de expansiune sunt finalizate şi pe punctul de a se concretiza.

Urma o mutare într-un sediu nou nouţ, de sticlă, fix în centrul oraşului. Alte patru sedii în Nordul, Vestul, Estul şi Sudul oraşului. Astfel, oriunde te-ai afla, ai un internet caffe lângă tine. Ba mai mult, urma şi o schimbare a ariei de activitate, internet caffe-ul urmând să se transforme într-un "high tech launge space" pentru angajaţii marilor companii din oraş. Un loc în care să poţi să vii şi să stai relaxat la o cafea, să joci un biliard, să dai un like pe facebook sau să lucrezi dacă simţi nevoia. În acelaşi timp, urma să devină şi un loc în care să-ţi aduci computerul muribund la reparat fiindcă internet caffe-ul avea să se ocupe şi de service hardware. Ca să-l citez pe Nation Wide Manager, "urmează să îngenunchem eMag-ul în maximum 3 ani".

Mirosind rahatul de taur care mi se servea sub nas, am decis să întreb ce se aşteaptă de la mine, în calitate de PR Manager. Răspunsul!? "Trebuie să te ocupi de tot ce înseamnă imaginea noastră, să te asiguri că toţi clienţii sunt mulţumiţi de servicii. Când le duci cafeaua să te asiguri că e caldă şi sucul rece. Să controlezi orele pe care clienţii le petrec la PC şi să te asiguri că au plătit pentru toate. După program, să faci inventarul şi să speli podeaua!" Aparent, asta face un PR Manager într-un mega-lanţ de internet caffe-uri cu un singur sediu! 

Probabil simţind deziluzia mea, Nation Wide Managerul l-a chemat pe asociatul său principal, Fănică! Asta ca să-mi dovedească nivelul de profesionalism la care au ajuns. Fănică, un hibrid nedorit între Hagrid din Harry Potter şi Scarface, dar chel şi cu un craniu tatuat pe ceafa dublă a început să-mi povestească standardele ridicate de siguranţă şi pază pe care el le-a implementat cu succes. "Trebuie să fii atent la gestiunea banilor din încasări şi să ai grijă să nu ţi se lipească vreo bancnotă de palmă fiindcă dacă se întâmplă aşa ceva, o să te chem la o discuţie între patru ochi în această cameră şi s-ar putea să mi se lipească şi mie palma de faţa ta"!

Eram şocat! Am fost chemat pentru un post de PR Manager şi trebuia să spăl podele, iar acum eram şi ameninţat direct cu bătaia înainte ca măcar să fi semnat vreun act. Nation Wide Managerul şi-a terminat prezentarea şi, aparent, tăcerea mea l-a impresionat profund având în vedere că a decis să-mi ofere postul pe loc, deşi anterior mi-a spus că mai are mulţi candidaţi de intervievat. M-a întrebat dacă pot să încep din acea seară sau de a doua zi. I-am cerut timp de gândire un weekend. Nu vroiam decât să plec de acolo cât mai repede şi întreg, înainte să am prea multe interacţiuni vizuale cu Fănică şi să creadă că vreau să plec cu un preţios 4.8.6 de pe rafturile lor.

Decât PR Manager acolo, mai bine Communication Specialist la McDonalds. Cu cartofi sau fără?

2 comentarii:

  1. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348151450979
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu Dr. Gideon. Soțul meu m-a înșelat și când am aflat asta a provocat o ceartă care l-a făcut să solicite divorțul. Am plâns și m-am îmbolnăvit instantaneu când căutam povestiri aleatorii online, am văzut o mărturie a cuiva care a avut un caz similar cu al meu și cum dr Gideon a făcut pace între cupluri. L-am contactat si mi-a explicat cum e posibil sa ma impac cu sotul meu si in cateva zile va anula divortul care era ceea ce imi doream. Am făcut tot ce mi-a cerut să fac și exact la trei nopți după munca lui, soțul meu a sunat să-și ceară scuze că am înșelat și m-a rugat să vin acasă cu atâtea promisiuni. Apreciez ajutorul tău, Dr Gideon, ești cu adevărat o binecuvântare. Contactați Dr. Gideon. Dacă sunteți acolo, contactați-l pe WhatsApp: +2347042191323
    E-mail: drgideon611@gmail.com

    RăspundețiȘtergere