Subscribe:

vineri, 18 mai 2012

Promisiune respectată! De ce scriu pe blog?

De ce scriu pe blog?

Chiar dacă mai este foarte puţin până se împlineşte un an de când am lansat acel concurs prin care făceam apel la citiorii mei să-mi dea idei despre ce să mai scriu, în final am ajuns şi la momentul acordării "premiului". Marele câştigător este deceneu789 care mi-a propus să scriu chiar despre motivul pentru care postez pe aici. Chiar dacă a trecut o foarte mare perioadă de timp de atunci, încă de la început mi s-a părut un subiect interesant. De ce scriu pe blog şi cu ce mă ajută? Două întrebări aparent simple, însă ale căror răspunsuri le-am căutat o vreme îndelungată.


Îmi amintesc că în anul întâi a trecut o prietenă de pe palier pe la mine prin cameră şi m-a găsit scriind o postare. Atunci m-a întrebat de ce scriu dacă nu e temă pentru că ea nu înţelegea ce poate să-mi placă în toată treaba asta. Nu acţiunea de a scrie în sine îmi place, deşi este un bun exerciţiu pentru a-mi cizela capacitatea de exprimare, ci faptul că aici pot să împart gânduri, idei şi experienţe cu alţi oameni ca mine sau, dimpotrivă, cu oameni care au viziuni total opuse faţă de ale mele. Este un spaţiu perfect atât pentru dezbateri, cât şi pentru a mă confesa. Este locul meu privat situat cât se poate de public! Aici pot să fiu eu fără să mă cenzurez ca să mă integrez. Nu trebuie să mă îmbrac la cămaşă ca să mă lase să intru. Pot să postez la fel de bine stând în chiloţi întins pe pat cum o fac şi când sunt îmbrăcat la costum în spatele unui birou. Dacă stau mai bine să mă gândesc, e mai comod în chiloţi! Aici eu fac regulile, eu spun ce se poate întâmpla şi ce nu. E un mic univers unde eu deţin controlul absolut... şi îmi place! Scriu pe blog pentru că aşa pot să mă descarc, să iau tensiunea şi stresul care se acumulează zilnic în mine şi să le arunc într-un spaţiu virtual unde nu fac rău nimănui. Nu în ultimul rând, scriu pentru că am ceva de spus!


Cu multă întârziere, Deceneu, îţi mulţumesc pentru provocarea aceasta. Aşa cum am promis, te aştept la o bere drept răsplată pentru că mi-ai oferit un subiect foarte bun despre care să discut.

0 comments:

:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu