Inferno, ultima creaţie a celebrului autor american, Dan Brown |
La baza acestei cărţi stă poemul epic cu acelaşi nume semnat de Dante Alighieri. De fapt, chiar Dan Brown spunea în momentul lansării că această operă nu este altceva decât un omagiu adus marelui scriitor italian, cel care, prin a sa Divină Comedie a inspirat de-a lungul timpului sute sau poate chiar mii de scriitori şi care cu siguranţă a schimbat fundamental viziunea generală asupra Infernului, Purgatoriului şi a Paradisului. El a fost cel care a împărţit Infernul în nouă cercuri distincte, dar interconectate. Fiecare dintre aceste cercuri reprezenta un nou nivel al Infernului, iar fiecare suflet păcătos era aruncat în unul dintre acestea, în funcţie de gravitatea faptelor rele pe care le-a făcut în timpul vieţii.
Cele nouă cercuri ale Infernului Dantesc ilustrate de Sandro Botticelli |
Acţiunea se petrece în Italia, Florenţa, locul naşterii marelui poet Dante, dar se întinde până pe coastele însorite ale Turciei. Inferno este un roman atipic lui Dan Brown, dar cu nimic mai prejos faţă de precedentele lui creaţii. Americanul a reuşit din nou să îmbine perfect simboluri şi coduri descifrate cu tact de profesorul Robert Langdon. În stilul caracteristic, Dan Brown îşi ţine fanii cu sufletul la gură printr-un suspans imens şi răsturnări de situaţii excelente. Cititorul nu poate să spună "gata, asta a fost ultima pagină pe ziua de azi". Inferno te ţine treaz noaptea şi te duce în locuri de vis, iar orele trec precum secundele, noaptea se face zi şi tu eşti tot cu cartea în mână citind "o ultimă pagină" sau terminând "capitolul ăsta".
Comparativ cu celelalte cărţi semnate de Dan Brown, Inferno a urcat instant până pe locul doi în topul preferinţelor mele, imediat sub Codul lui Da Vinci şi puţin peste Simbolul Pierdut.
"Atent, ingenios, bine documentat... Dan Brown este maestrul suspansului inteligent." - The Wall Street Journal.
0 comments:
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye
Trimiteți un comentariu