Doi ani în multinaţională

Yey! Să trăiesc!

21 Octombrie 2013 a fost ziua în care cu mâna mea şi cu pixul altcuiva am semnat primul contract de muncă cu o firmă multinaţională. Primul şi singurul fiindcă de atunci nu am mai semnat decât prelungiri şi acte adiţionale. Am scris şi atunci despre cum e viaţa într-o multinaţională. Sau, am scris despre cum credeam atunci că e. În fond, erau doar nişte prime impresii!

După doi ani sunt tot aici şi tot corporatist! Nu mai ocup acelaşi post ca la început, dar firma, departamentul şi colegii sunt tot aceiaşi, în mare parte. Am trăit şi am trecut prin multe în ultimii doi ani. De la gestionarea unor simple halate pentru colegii din Producţie am ajuns să mă ocup de proiecte mult mai mari, mai complexe şi mai importante.

Multe dintre primele impresii au dispărut sau s-au schimbat pe parcurs! Mâncarea de la cantină parcă nu mai e atât de îmbietoare ca la început. Probabil că unul dintre motive e folosirea aceloraşi condimente zi de zi, rezultând într-un gust asemănător, indiferent de felul de mâncare ales.

Lumea se tutuieşte în continuare, însă funcţia ocupată îşi face simţită prezenţa sub alte forme. Organizarea e în continuare una peste media companiilor autohtone însă există destule exemple unde formele fără fond pot fi zărite dacă privitorul mijeşte puţin ochii în direcţia detaliilor. Degeaba iPhone-ul este considerat produs american dacă toate piesele sunt produse şi asamblate în China.
Standarde nemţeşti, mentalitate românească. Acelaşi lucru!

În doi ani am asistat la multe şi am avut parte şi de duşul rece al realităţii. În ultimii doi ani am făcut pasul de la tânăr absolvent cu ambiţie şi voinţă, la angajat cu normă întreagă... în continuare cu ambiţie. După doi ani sunt cu vreo 20 de kg mai greu, m-am reapucat de fumat, mi-au mai apărut câteva riduri pe frunte şi în colţurile ochilor, mi-a mai picat părul şi nu mai stau în cămin.

După doi ani, pot să spun că sunt alt om în întregime! Mai bun, din anumite puncte de vedere! Mai rău şi mai cinic din altele! Cu siguranţă aşa e! M-am interesat din trei surse fiindcă nu-mi uit pregătirea de bază. Jurnalistul ăla mic din interior încă îmi mai dă picioare din când în când şi nu mă lasă să plutesc în derivă în apele corporatiste fără busolă. Încă! După doi ani sunt mai obosit şi mai învăţat! Mai nebun şi mai călit! Mai cult şi mai neom în acelaşi timp!

După doi ani ar mai fi multe de spus! În perioada asta am văzut mai mult de o grămadă ţi am auzit chiar mai multe, dar o să mai povestesc despre asta la aniversarea de cinci ani în corporaţie. Sau poate după ce părăsesc sistemul, dacă o să se întâmple asta vreodată!