Deşi nu pot să spun că sunt mai breaz decât restul, nu înţeleg cum poţi să râzi de un astfel de eveniment ?
Repet, nici eu nu sunt mai bun ! Chiar m-au amuzat unele comentarii, deşi sunt conştient că un astfel de comportament nu face cinste nimănui. Nu înţeleg cum oamenii au devenit atât de cinici, de nepăsatori şi de indiferenţi unii faţă de alţii. Cum avem puterea să ne amuzăm în astfel de situaţii ? Un seamăn de-al nostru stă întins pe asfalt într-o baltă de sânge şi noi râdem ? De unde dezumanizarea asta ? Chiar vorbeam cu colegii de cameră pe tema asta şi am concluzionat că azi-mâine o să vedem pe unu' care ia parte la un astfel de accident şi care, în loc să sune la 112, preferă să-şi folosească telefonul pentru a filma scena. La gradul de cinism la care s-a ajuns, nu cred că ar fi exclusă o asemenea situaţie. Dar totuşi, cum am ajuns atât de nepăsători ? Şi acum, mă întorc la ştirile de la ora 17:00. Aşa cum spunea un profesor semestrul trecut, presa are o putere de influenţare enormă. Şi exact despre un asemnea caz a vorbit. E normal să nu ne mai pese şi să ni se pară banal un astfel de eveniment din moment ce, în fiecare zi, suntem bombardaţi cu scene de o viloenţă şi de o cruditate extremă pe toate canalele mediatice. La un moment dat, devenim imuni. Ni se par normale astfel de lucruri, chiar banale. În ziua de azi, o persoană care este chiar afectată de un asemenea eveniment şi care nu are legătură cu victima poate fi considerată o rara avis. Şi asta se datorează în mare parte presei, care difuzează în exces subiecte de acest gen pentru creşterea audienţei (doar scandalul şi tragedia se vând cel mai bine, nu ?). Astfel, oamenii au ajuns să îşi piardă sentimentele faţă de cei din jur, singurele tragedii care îi mai impresionează fiind cele în care sunt implicaţi cunoscuţi de-ai lor. Mă opresc aici cu subiectul, deşi ar mai fi de discutat multe aspecte. Din păcate timpul, oboseala, somnul şi sesiunea nu-mi permit să intru în detalii prea mult. Poate altădată. Sfat : Aveţi grijă la trecere !
0 comments:
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye
Trimiteți un comentariu