Subscribe:

vineri, 23 iulie 2010

Dilema stelistului contemporan

23 Iulie 2010. Mai sunt două zile până la debutul Stelei în noua ediţie de campionat contra celor de la "U" Cluj. Cu toţii ştim starea de spirit din cadrul clubului în ultimii doi ani. Cu un creditor care a condus simbolul fotbalului românesc spre pierzanie şi cu o echipă care nu s-a remarcat prin rezultatele obţinute cât prin scandalurile în care a fost târâtă de acestă oaie bipedă cu aere de aristocrat se părea că mai rău nu se poate.

Iată că m-am înşelat ! Dacă înainte îmi era foarte clar că protesul împotriva clanului care a distrus fotbalul românesc trebuie să continue la turaţie maximă, acum nu mai sunt la fel de sigur. După ultimele achiziţii făcute de Steaua trec print-o dilemă fără precedent. Când vorbesc de achiziţii, mă refer, desigur, la venirea lui Piţurcă, a domnului Ienei şi a celorlalte foste glorii steliste.

De la venirea lor, efectiv nu mai ştiu ce trebuie să fac ca să susţin Adevărata Steaua. Pe de-o parte îmi e foarte clar că protestul trebuie continuat cu orice preţ, dar pe de altă parte, inima îmi spune că trebuie să susţin "Proiectul Piţurcă". Ţinând cont de venirea domnului Ienei, acest Dumnezeu Tatăl al Stelismului, îmi este imposibil să nu susţin echipa pentru care domnia sa garantează cu propria-i imagine sfântă. Şi totuşi, ştiu că deşi cancerul de la echipă este încă prezent, deşi a intrat într-o fază de adormire, este încă prezent şi gata oricând să revină în forţă şi să îmbolnăvească şi puţinele organe sănătoase care au mai rămas în trupul slăbit al Stelei.

Ca mine, mai sunt probabil mulţi alţii care nu mai ştiu cum să acţioneze.

Unii ar spune că protestul trebuie continuat la fel de puternic ca înainte pentru că aşa a fost şi pe vremea lui Hagi sau a lui Lăcătuş, alte glorii umilite de Guie. Alţii spun să mai facem un compromis (al câtelea oare ?) şi să dăm o şansă echipei pentru că sigur nea Imi ştie în ce s-a băgat.

Mie personal îmi este frică să încetez protestul tocmai pentru că nu vreau să mai văd alte foste glorii umilite de cioban, deşi consider că dacă i se dă şi această şansă şi o spulberă ca pe toate celelalte, atunci nimeni nu îl va mai ierta şi o să-i fie toţi ostili, iar el va fi forţat să plece de la echipă fie că vrea sau nu. Cred că dacă şi de data aceasta va da cu bâta în baltă toată lumea o să-i sară în cap, inclusiv presa. Sunt un optimist de felul meu, cred în ultimul dram de sfinţenie a presei noastre şi cred că nici chiar aşa bolnavă cum e, nu ar accepta ca aceste monumente naţionale în persoanele fostelor glorii să fie umilite de un semianalfabet.

Oricum, prin mutările care le-a făcut în această vară, creditorul a reuşit să împartă suporterii în mai multe categorii şi astfel puterea noastră a fost redusă. Parcă mai ieri închidea geamurile lojei pentru că nu mai suporta scandările şi aproape ceda nervos. Uite că a reuşit să domolească valul de proteste şi şi-a asigurat cel puţin încă un an la conducerea echipei. A fost o lovitură puterincă aplicată tuturor contestatarilor, o mişcare inteligentă, deşi cu două tăişuri. Pentru că, mai mult ca sigur, va ceda după două, trei jocuri mai slabe şi va începe din nou cu jignirile, iar de data asta cred că îi va fi fatal.Grea e viaţa de stelist în 2010...

Aştept cu nerăbdare eliberarea Stelei. Semper Superiores !

1 comments:

Anonim spunea...

Articolele tale sunt tot mai prala(plictisitoare),scrie despre ceva mai interesant in plm:extraterestrii, animale pe cale de disparitie, blonde sau Rafo!!!!!
Foloseste-ti imaginatia.

:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu