Despre examenele orale

Pregătiţi pentru examen!

Anul doi a venit şi, fără să-mi dau seama, m-am trezit în plină sesiune. Nici nu m-am dezmeticit bine după vacanţa de iarnă şi a şi început calvarul examenelor!

Din nou, aceeaşi poveste ca anul trecut. Toţi învaţă, nimeni nu mai doarme, xeroxurile lucrează la capacitate maximă şi, evident, cluburile sunt pline în fiecare weekend când studenţii au puţin timp liber ca să se relaxeze după nenumărate ore de învăţat, să petreacă pentru că au ştiut la examene sau să se consoleze cu câteva beri pentru că sunt conştienţi că vor avea restanţe.

Totul pare tras la indigo după anul întâi până la metoda de examinare: dacă în primul an de facultate am avut un singur examen oral în ambele semestre, anul acesta am trei astfel de probe doar în primul semestru!

Asta e foarte bine! E mult mai uşor la un examen oral decât la unul scris. Când trebuie să vorbeşti ai posibilitatea de a improviza şi de a impresiona prin siguranţa de sine de care dai dovadă. Şi dacă spui unele lucruri greşit, nimic nu e pierdut! Poţi recupera pe parcurs, mai ales dacă şi profii sunt ok şi te mai împing de la spate. Asta în timp ce la un examen scris ce e greşit rămâne greşit, nu se poate recupera acel punctaj pierdut, trebuie să fii cât mai clar în exprimare pentru că nu există acel contact interpersonal cu profesorii care contează atât de mult. Contează pentru că în momentul în care te uiţi direct în ochii profesorului atât tu, cât şi el sunteţi influenţaţi într-o oarecare măsură de celălalt. Una e când profu' corectează un examen pe fotoliul său de acasă bând o cafea şi alta e când îl are pe cel pe care trebuie să îl examineze în faţă. La un examen oral contează foarte mult claritatea cuvintelor şi tonul folosit. Dacă vorbeşti ca un molâu fără vlagă profii o să te mănânce de viu pentru că simt nesiguranţa studentului la fel cum simt câinii frica omului. Dacă, în schimb, ai un ton ferm şi nu le dai şansa să te întrerupă pentru că vorbeşti cursiv, ai cele mai mari şanse să primeşti o notă cât se poate de bună. Când există contact direct e mai bine pentru student pentru că atmosfera e mai destinsă şi mai poate strecura câte o glumă pentru a-l îmbuna pe profesor (aici depinde mult şi de profesor - dacă e de treabă sau dacă e vreun comunist care a uitat să iasă la pensie). Ah, poate cel mai plăcut lucru la examenele orale: nu durează niciodată mai mult de zece minute! Niciun profesor nu are nici tipul şi nici răbdarea necesare să asculte 70 de studenţi câte 30 de minute fiecare, aşa că termină repede cu ei. De obicei la astfel de probe li se dă o temă studenţilor cu câteva săptămâni înainte pe care trebuie să o prezinte în câteva minute, iar dacă profesorul nu este convins aşa mai pune două, trei întrebări din curs şi dă nota. Scurt şi eficient!

Aşteptând pe hol să intrăm la examenul oral!

Până acum am vorbit doar despre avantajele examenelor orale, dar ca toate celelalte lucruri, există şi părţi negative. Acestea sunt resimţite cel mai mult de cei cărora le este frică să vorbească în public (să nu uităm că pe lângă profesori mai sunt vreo 70 de colegi în sală) şi cei care îşi pierd ideile dacă sunt întrerupţi. Altă parte nasoală este că la fel cum un profesor se poate îmbuna, el se poate şi enerva, iar atunci e vai de studenţi! Din fericire, eu duc lipsă de pudicitate, dar există ceva ce mă scoate din sărite la acest gen de examene: Aşteptarea! Pentru că de obicei studenţii sunt ascultaţi în ordine alfabetică, iar numele meu începe cu "S" am de aşteptat mult şi bine până să ajung la rând. De exemplu, astăzi am avut un examen oral şi am aşteptat de la 9:30 dimineaţa până la 15:00 ca să pot să răspund. Şi aşteptarea aiurea e unul dintre lucrurile care mă scot din sărite cel mai tare.

Mult succes tuturor în sesiune! Să ne vedem prin cluburi în fiecare weekend fericiţi că am ştiut la toate examenele, fie ele scrise sau orale!