Subscribe:

sâmbătă, 18 iunie 2011

Sandwich cu piele de pui

Mmm, yummy!
Astăzi m-am trezit pe la 14:30 cu o durere de cap insuportabilă. Ei bine, din acest motiv nu am avut niciun chef să urc până la bucătărie şi să-mi pregătesc ceva de mâncare.

Pentru că stomacului nu-i prea pasă de stările mele şi când îi e foame trebuie hrănit, am hotărât să trec strada până la magazin şi să cumpăr ceva halaleă gata preparată. M-am tot uitat pe rafturile buticului în speranţa că ochii-mi vor detecta ceva bun şi hrănitor (pentru că vroiam o masă cât de cât decentă, nu chipsuri sau alte chestii) şi, în final, ajung să privesc în frigider. Acolo am găsit ceea ce căutam: sandwich-uri cu şniţel din piept de pui! Nu stau prea mult pe gânduri şi pun mâna pe două astfel de produse, îi dau vânzătoarei nouă lei şi mă îndrept înapoi spre camera din cămin cu speranţa că odată ce voi mânca şi durerea de cap îmi va dispărea.

N-au trecut nici două minute şi deja eram pe scaun, cu primul sandwich în mână. L-am mâncat cu poftă şi am fost surprins de gustul bun pe care îl avea. Din experienţele anterioare ştiam că nu trebuie să mă aştept ca astfel de produse să fie cine ştie ce delicatese!

Sandwich cu piele de pui!
După ce am desfăcut şi cel de-al doilea sandwich şi am muşcat de câteva ori din el, am cercetat mai atent ambalajul său, curios fiind să aflu ce cantiate de carne conţine. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost, evident, numele producătorului: Dorbob! Nu am auzit de ei, dar nici nu mi-am făcut prea multe griji în legătură cu asta pentru că sandwich-urile de la chioşcul din liceu nici măcar nu aveau ambalaj, aşa că ăştia păreau chiar profesionişti! Văzând că nici măcar un tabel cu valoarea energetică nu apărea pe etichetă, m-am convins repede că nu voi găsi nimic legat de cantităţi. Am zis să citesc, totuşi, ce conţine. Trec de partea cu făină, gluten, enzime, etc şi ajung la capitolul "şniţel de pui".

Nu mică mi-a fost mirarea când, după carbonat de sodiu şi apă, apărea scris piele de pui! M-am şters de câteva ori la ochi, fiind convins că nu am citit bine din cauza somnului şi a durerii de cap care încă mă măcina. Am mai citit de vreo cinci ori cele trei cuvinte şi mi-am dat seama că văzul meu nu este afectat, ci şniţelul chiar era făcut din piele de pui. După această descoperire, nu doar că mi-a pierit orice urmă de poftă de mâncare, dar mi s-a şi intensificat durerea de cap. Drept urmare, am luat cel de-al doilea sandwich, i-am făcut câteva poze pentru dovezi şi l-am aşezat comod pe fundul sacului de gunoi. Asta păţesc dacă mi-e lene să-mi fac singur de mâncare! În continuare:

Dorbob, sandwich cu piele de pui! Poftă bună!

0 comments:

:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu