Finalul începutului

Now what?

Au trecut trei ani de când am pus prima dată piciorul în Banat. Trei ani în care se presupune că m-am specializat în jurnalism şi că am dobândit "studii superioare" în acest domeniu. Sincer, habar nu am când şi cum a trecut facultatea. Totul parcă s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă! Ieri dădeam examenul scris la Română şi azi m-am trezit tastând primele pagini pentru lucrarea de licenţă. Ce s-a întâmplat între timp? De toate! Au fost trei ani în care am păţit tot felul de lucruri, am cunoscut tot felul de oameni şi am văzut tot felul de locuri. Trei ani plini din toate punctele de vedere, dar, chiar şi aşa, parcă au zburat pe lângă mine!

Credeam că în perioada facultăţii o să-mi dau seama ce vreau să fac cu viaţa mea! Bun, mă fac jurnalist, asta e ideea principală, însă tot sunt multe lucruri neclare. Sar peste partea în care îmi fac griji pentru lucrarea de licenţă fiindcă că nu concep să nu o trec. Ce se întâmplă după e mai "de speriat"! În momentul de faţă ştiu doar că mai am câteva luni în care îi mai pot parazita pe ai mei şi apoi trebuie să-mi văd de viaţă pe cont propriu. Sincer, nu-i tocmai cel mai plăcut gând! Mai am câteva luni în care trebuie să-mi răspund la nişte întrebări de care depinde viitorul meu.

Ce fac? Rămân în Timişoara şi la master? Merg la Bucureşti? Renunţ la oamenii pe care i-am cunoscut în trei ani şi o iau din nou de la capăt într-un alt oraş mai mare şi mai agitat? Hmmm... parcă sunt mai multe întrebări decât răspunsuri! Nu sunt genul căruia îi e frică să ia decizii, însă de data asta chiar sunt în ceaţă rău de tot.

Am de ales: să merg într-un alt oraş mai mare şi cu posibilităţi mai multe de a ajunge la un nivel profesional ridicat, însă cu riscul de a nu mă adapta la fel de uşor vieţii de "mitic". Totuşi, bănăţenii şi ardelenii au un trai asemănător, însă toată lumea ştie cum sunt priviţi provincialii când ajung "la Capitală". A doua variantă e să rămân în Timişoara. E varianta mai sigură şi mai simplă. Aici am apucat deja să cunosc oraşul şi oamenii, însă din punct de vedere profesional nu ştiu până unde pot să mă ridic. Aici mi-ar fi mai simplu şi să-mi găsesc un job şi aş avea şi la cine să apelez în caz că o să întâmpin probleme de diferite feluri. Mare dilemă, mare!

Până la urmă e important că am conştientizat un lucru: odată cu terminarea facultăţii începe perioada în care eu trebuie să mă transform dintr-un consumator într-un producător. E cazul să încep să produc măcar ceea ce consum şi să nu mai depind de nimeni. Am ajuns la momentul în care trebuie să-mi iau viaţa în propriile mâni. Ştiu că mulţi au făcut asta încă din perioada facultăţii, dar eu m-am mişcat mai încet. Să zicem că am savurat viaţa de student din plin!

Un lucru e cert: terminarea facultăţii coincide cu sfârşitul primei etape a vieţii, cea de acumulare. Timp de 22 de ani am adunat cunoştiinţe pentru a putea să-mi găsesc un loc în societate. Am ajuns la momentul în care trbuie să arăt ce şi cât de bine am acumulat. Am ajuns la finalul începutului!