Subscribe:

vineri, 10 septembrie 2010

T.S.D.

T.S.D.-Tineretul Social Democrat

Cine sunt şi ce vor de la noi ?

După cum, probabil, mulţi dintre voi bănuiţi deja, este vorba de organizaţia de tineret a P.S.D. "Juniorii P.S.D." dacă vreţi !

T.S.D. este rezultatul fuziunii dintre Organizaţia de Tineret a P.D.S.R. şi Organizaţia de Tineret a P.S.D.R. Odată cu trecerea timpului T.S.D. a devenit membru al Uniunii Internaţionale a Tineretului Socialist -noiembrie 2002- şi membru al Organizaţiei Tinerilor Socialişti Europeni -martie 2005-. În prezent, organizaţia este cea mai mare de felul ei din întreaga ţară, numărând peste 75.000 de membri.
Cea mai mare reuşită a T.S.D. de până acum este faptul că Victor Ponta, Preşedintele fondator al organizaţiei în 2002, a fost ales de curând (februarie 2010) Preşedintele Partidului Social Democrat şi este viitorul candidat din partea "roşiilor" la funcţia de Preşedinte al României. Aceste lucruri dovedesc că cele două organisme colaborează foarte bine şi că un membru de succes al T.S.D. poate trece la seniori cu uşurinţă, având parte de acelaşi succes de până atunci.

Ce m-a făcut să abordez acest subiect ?

Simplu ! Am fost în tabără la mare cu T.S.D. Timiş, convins fiind de un coleg de facultate care e membru mai vechi şi cu o funcţie respectabilă în cadrul acestei organizaţii. Spun "convins" pentru că am repetat în nenumărate rânduri că sunt apolititc. Până acum ceva vreme acest subiect mă scărbea efectiv, vedeam doar hoţie şi corupţie în toată politica românească. Ei bine, chiar dacă nu radical, după această tabără, părerea mea s-a schimbat şi încep să dau o şansă celor care au destinul României în mâini. Celor tineri cel puţin. Ei nu par pătaţi de corupţie (încă!) şi arată că vor o schimbare reală în bine, nu doar în discursuri electorale. Până acum aveam o serie de convingeri şi idei despre anumite lucruri care, dacă ar fi puse la punct, România ar avea mult de câştigat (ex: punerea la punct doar a drumurilor ar atrage după sine o serie de investitori şi turişti străini care ar pompa bani grei în ţară) . Văzând că nimeni din conducerea ţării nu pune în discuţie aceste idei, am considerat că ori e rea voinţă, ori sunt incapabili şi orbi toţi. Spre surprinderea mea, la unul dintre workshop-urile la care am luat parte în această tabără, multe dintre aceste idei le-am auzit din gura conducătorilor partidului (Adrian Năstase, Radu Mazăre sau Victor Ponta fiind doar câţiva dintre ei). Deci nu sunt singurul care crede că aceste lucruri ar putea aduce un profit frumuşel ţării noastre dragi. Atunci de ce nu sunt puse în aplicare ? Asta nu ştiu ! Dar, după ce am văzut motivaţia celor din T.S.D. trag speranţe că în viitor va fi mai bine.

Oricum, rămân la părerea că până când actualii guvernanţi (unii mai bătrâni ca Unirea) nu pleacă, nici în ţară nu va fi linişte. Însă, sper că generaţia ce va urma (actualii membrii T.S.D. de exemplu), va face ceva mai bun decât mizeria în care ne scăldăm acum. Întotdeauna am avut încredere şi am sprijinit organizaţiile de tineret, indiferent în ce domeniu activau, pentru că eu consider că ,deşi fără experienţă, tinerii au idei inovatoare şi un cuvânt greu de spus. Să se mai pensioneze şi bunicii care sforăie prin Guvern şi să lase sângele proaspăt să revigoreze ţara asta plină de potenţial.

Pentru mai multe detalii despre T.S.D., cilck aici.

Respect T.S.D. !


Imnul electoral Psd (originala) bY Ch rIsmA - d
Asculta mai multe audio diverse

1 comments:

:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu