Poziţia Copilului la TIFF

Sursa photo: cinemarx.ro

În weekend-ul ce tocmai s-a încheiat caravana TIFF a ajuns la Timişoara. Transilvania International Film Festival sau Festivalul Internaţional de Film Transilvania a fost înfiinţat în 2002. În cadrul acestuia publicul a avut ocazia să ia parte în premieră la numeroase producţii cinematocragice autohtone şi nu numai.

În Timişoara, caravana a ajuns vineri şi a plecat duminică. În prima zi nu am reuşit să ajung deoarece, sincer să fiu, nici nu ştiam de existenţa ei. Abia sâmbătă am aflat când am trecut în plimbare prin Piaţa Unirii şi am văzut ecranul uriaş pe care urma să fie proiectat filmul "Poziţia copilului" al lui Călin Peter Netzer. Nu m-a interesat foarte mult pentru că eu am o părere proastă în general despre filmele româneşti din ultima perioadă. Rând pe rând producţii ca "Nuntă mută", "Poker" sau "Eu când vreau să fluier, fluier" m-au dezamăgit. M-am săturat de toate dramele sociale. Parcă altceva nu mai ştiu să facă regizorii noştri! Bun, am înţeles, suntem un popor sărac, cu probleme, cu umbra unui regim politic falimentar care încă ne apasă şi încă câte şi mai câte nu avem pe cap. Totuşi, avem şi alte părţi mai frumoase despre care chiar merită să se facă cel puţin un film. Tocmai din acest motiv, am fost şi mai reticent în momentul în care cei cu care eram au spus să stăm să ne uităm la o nouă dramă românească.

În fine, am cedat într-un final şi m-am aşezat pe unul dintre scaunele aşezate în faţa ecranului şi am aşteptat să înceapă povestea. Am fost surprins să văd câtă lume s-a adunat. Toate scaunele puse la dispoziţie de organizatori s-au ocupat şi mulţi care nu au mai prins loc s-au aşezat pe gazonul din spate. Chiar nu mă aşteptam să atragă atâta lume un astfel de film. Dacă stau mai bine să mă gândesc, totuşi, fiind sâmbătă seara şi plăcut afară, un film gratis în aer liber de la care poţi pleca oricând vrei tu dacă nu-ţi place e un mod foarte fain de a-ţi petrece timpul.

Sursa photo: cinemagia.ro

Se face linişte în amfiteatrul improvizat şi toată lumea e atentă la ecranul imens. Începe "Poziţia copilului"! Un film de la care, după cum spuneam şi mai sus, nu aveam nicio aşteptare. Eram ferm convins că e încă o dramă ca toate celelalte şi că o să regret timpul pe care aveam să-l pierd uitându-mă la ea. Totuşi, din primele scene mi-am dat seama că ceva e diferit. În primul rând, spre deosebire de celelalte filme româneşti, acesta mi-a atras atenţia şi m-a făcut să vreau să văd ce se întâmplă mai departe. Este vorba despre o mamă al cărei fiu (care s-a distanţat mult de ea şi cu care nu se mai înţelege prea bine) a avut un accident de maşină şi a omorât un copil. Povestea se învârte în jurul femeii care face tot ce poate ca să-şi ajute fiul să treacă peste acest cumplit eveniment din viaţa lui şi despre încercarea ei de a-l apropia din nou de ea . Chiar dacă face parte dintr-o familie înstărită şi cu relaţii la nivel înalt în instituţiile publice, femeia este nevoită să facă o mulţime de lucruri, nu toate morale şi niciunul uşor pentru a-şi salva fiul de închisoare.

Călin Peter Netzer a surprins foarte bine toate detaliile unei astfel de întâmplări. Începând de la declaraţiile date după producerea accidentului şi până la înmormântarea copilului, toate evenimentele se leagă linear şi logic. Nu e un film de genul celor americane cu întorsături neaşteptate de situaţie sau cu te miri ce complicaţii, deşi, şi aici apar câteva pe parcurs, însă sunt foarte bine integrate şi deloc exagerate. Nu apar nici ţâţe şi nici explozii. "Poziţia copilului" este un film simplu despre o întâmplare tristă, dar banală până la urmă dacă stăm să ne gândim câte astfel de accidente se produc zilnic. Tocmai aici consider că regizorul şi-a arătat talentul. În faptul că a reuşit să facă dintr-un eveniment banal un film interesant şi foarte apreciat atât de critici, cât şi de public având în vedere că toţi cei prezenţi în "amfiteatru" au aplaudat la final.

De asemenea, şi actorii au merite foarte mari fiindcă ei au dat viaţă acestei poveşti şi au făcut-o foarte bine. Personal, cel mai mult mi-a plăcut cum a reuşit Luminiţa Gheorghiu să intre în pielea personajului ei şi anume, Cornelia Kereneş, mama celui care a făcut accidentul. Deşi a fost departe de a fi un personaj simpatic, ba chiar, aş spune că a fost de-a dreptul antipatic în multe momente, Luminiţa Gheorghiu, prin interpretarea ei, a făcut-o pe Cornelia să fie iubită şi urâtă în acelaşi timp de public. "Poziţia copilului" este un film pe care îl recomand tuturor cinefililor deoarece este, într-adevăr, un film cel puţin bun. Nu degeaba a fost premiat cu Ursul de aur în cadrul Festivalului de la Berlin de anul acesta. "Poziţia copilului" a fost o surpriză plăcută pentru mine şi sper că voi mai avea ocazia să văd astfel de filme româneşti cât mai curând.