Subscribe:

miercuri, 18 septembrie 2013

Riddick: Rule The Dark - Review

Riddick: Rule The Dark
Sursa photo: joblo.com
După nouă ani de la lansarea lui The Chronicles of Riddick, David Twohy l-a readus pe marile ecrane pe eroul interpretat de Vin Diesel, Riddick, în partea a treia a seriei, intitulată Rule The Dark. Acţiunea filmului debutează cu o scenă dramatică în care personajul principal iasă de sub dărâmături şi se trezeşte abandonat pe o planetă necunoscută şi ostilă.

Pentru fanii seriei, David Twohy a creat o scurtă poveste despre ce s-a întâmplat cu Riddick de la finalul celui de-al doilea film până la situaţia în care se află acum. După ce l-a ucis pe Lord Marshal-ul Necromangerilor, datorită filosofiei acestora conform căreia "păstrezi ceea ce ucizi", Riddick a devenit el însuşi noul Lord Marshal. Din această poziţie el le-a ordonat noilor săi supuşi să plece în căutarea planetei lui natale, Furya. Deloc surprinzător, este trădat de subalternii lui şi aşa ajunge pe planeta necunoscută şi ostilă de care aminteam mai sus.

Aşa cum a demonstrat şi în precedentele pelicule, Riddick este un supravieţuitor şi îşi dă seama cum să se descurce în această nouă lume plină de pericole. Efectele vizuale sunt destul de bune, deşi parcă s-a exagerat puţin cu CGI-ul după gusturile mele. Totuşi, monştri arătau destul de mişto şi, chiar dacă semănau puţin cu ăia din Alien din anumite privinţe, per total au ieşit destul de bine. Efectele sonore au fost bune, dar cu nimic speciale şi cu atât mai puţin originale. Extratereştrii ăia răi tot ca nişte vulturi în călduri urlau, la fel ca ăia din Star Trek/Wars, Jurassic Park sau, orice alt film SF dacă e să o luăm până acolo. Deci, zero puncte la capitolul originalitate sonoră.

Trecând mai departe, Riddick, cu viziunea lui nocturnă îşi dă seama că trebuie să părăsească planeta de urgenţă fiindcă se apropie un mare pericol sub forma unei furtuni devastatoare. Fiind încă urmărit de mercenari care-i vor capul pentru a pune mâna pe recompensă, Riddick se foloseşte de acest aspect pentru a-şi face rost de o cale de scăpare. Două echipe vin în căutarea lui, însă se dovedesc a fi prea puţine şi prea slab pregătite pentru a putea să-l prindă pe cel mai mare criminal din galaxie/i. Până la urmă, pericolul cel mare îi ajunge pe toţi, iar mercenarii îşi dau seama că Riddick reprezintă singura lor şansă să scape cu viaţă de pe acea planetă.

Până la urmă, Riddick 3, sau Rule The Dark, rămâne un film de la care s-au aşteptat multe şi s-au primit prea puţine. Din punctul meu de vedere, marele minus este lipsa de originalitate şi copierea plotului din partea întâi. Dacă acolo a venit eclipsa şi, odată cu ea, extratereştrii, aici vine furtuna şi, odată cu ea, extratereştrii. Aceeaşi poveste: Riddick, planetă ostilă, mercenari, Riddick rupe tot ce-i rău, Riddick salvează tot ce-i bun, gata filmul. Personal aş fi fost mai încântat să văd o continuare a părţii a doua cu Riddick în calitate de Lord Marshal sau ceva de genul. Ah, şi încă un aspect pe care l-am remarcat şi nu l-am înţeles: de ce e băgat la categoria +18 ani când abia dacă apar două ţâţe şi trei tăieturi mai severe în tot filmul?

Uite şi trailerele filmului:


0 comments:

:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu