Subscribe:

luni, 12 octombrie 2015

Ne-am calificat la Euro, dar are rost să mergem?

Mergem să prăjim cocoşul!
România 3-0 Insulele Feroe! Acesta este rezultatul în urma căruia, după 8 ani de privit turnee finale la TV, naţionala noastră merge în sfârşit la un Campionat European.

Stancu, Torje, Tătăruşanu, Chiricheş, urmaşii lui Hagi, Popescu, Stelea şi Petrescu au reuşit să obţină o calificare dintr-o grupă cu Irlanda de Nord, Insulele Feroe, Grecia, Ungaria şi Finlanda. A fost o grupă cum nu puteam să sperăm de uşoară dacă ne uităm la numele adversarelor. Chiar şi aşa, ne-am calificat de pe poziţia a doua şi nu în urma Greciei, cum ne-am fi aşteptat, ci în spatele unei surprinzător de bine organizată naţională a Irlandei de Nord.

A fost o calificare muncită, nimeni nu zice că nu. Băieţii ăştia care astăzi poartă tricourile galbene au tras de ei ca să fie prezenţi în Franţa anul viitor. O atitudine de lăudat, dar, paradoxal, asta e şi marea problemă a naţionalei 2015. A fost nevoie să tragă de ei până la ultima picătură de energie, până în ultimul meci, pentru a obţine o calificare împotriva unor jucători semi-profesionişti şi a unor naţionale care nu spun nimic în fotbalul mare. Doar două dintre acestea au realizat ceva în trecut: Grecia, campioana europeană din 2004 şi Ungaria din vremea lui Puşkaş. Două naţionale care, la fel ca şi noi, trăiesc din amintiri.

Torje nu s-a bătut cu Anglia pentru calificare. Tătăruşanu nu l-a oprit pe Rooney, aşa cum Stelea, cu excepţia unei mici scăpări, îi râdea în nas unui copil minune pe nume Michael Owen, chiar la el acasă. Acelaşi Stelea sărea ca un nebun la 70 de metri distanţă de poarta adversă când Petrescu le scutura plasa englezilor în minutele de final pentru ca din tribunele de pe Wembley să răsune Deşteaptă-te Române! Aia într-adevăr a fost o calificare! Şi nu în grupe, ci din ele! În '98, tot în Franţa, România câştiga o grupă din care mai făceau parte Anglia, Columbia şi Tunisia. În '98 România era pe locul 9 în clasamentul FIFA şi bătea Anglia la ea acasă prin golul lui Petrescu, jucător care făcea istorie la Chelsea.

În 2015, România a ajuns până pe locul 7 în acelaşi clasament FIFA şi s-a calificat de pe locul doi dintr-o grupă preliminară nereuşind să bată Finlanda acasă. În 2015, ne-am speriat de Insulele Feroe! Ne-am speriat de o naţională de pescari, chelneri, constructori şi oameni cu orice altă profesie decât aceea de fotbalist profesionist!

Ei sunt urmaşii lui Hagi, Stelea şi Popescu!
Dar, ce mai contează acum, nu? România e la Euro! Mergem în Franţa să ne batem cu bată cei mari! Nu vreau să fiu eu ăla cinic şi naşpa, dar asta o să se întâmple. Realist vorbind, în momentul de faţă noi nu avem ce căuta la un turneu final cu echipa asta. Să-mi spună cineva ce se va întâmpla dacă în grupe dăm peste Germania? Şi nu, nu o să mai fie 5-1 pentru noi fiindcă nu va mai fi vorba de un amical. Nemţii nu o să mai joace în şlapi cu noi! Nu vreau să fiu pus în postura de a mă duce să văd un meci al reprezentativei tării mele cu gândul "să nu luăm multe"! Nu vreau să-l aud pe Chiricheş cum îmi reproşează că l-am fluierat când el face floricele în careu, dar uită că menirea lui e să o degajeze cât mai departe de poarta lui Tătă. Nu vreau ca la finalul meciului, când pe ecran apar statisticile, să văd că atacanţii noştri au atins mingea de 5 ori în 90 de minute şi au expediat un şut spre poartă! Decât aşa, mai bine acasă!

Să dea Domnu' să mă înşel! Să dea Domnu' să vină Stancu şi să-mi dea peste bot cu vreo 3-4 goluri şi Maxim cu 5-6 asisturi. Să vină Sânmartean şi să-l ameţească pe Hummeles de să nu mai ştie direcţia spre vestiare! Să dea Domnu' ca după acest European din Franţa să se mai înalţe un tricou galben imens spre cer, ca cel care s-a ridicat la retragerea lui Hagi! Doamne ajută ca aceşti băieţi să reuşească să ne scoată iar pe toţi în stradă, aşa cum o făceau Moldovan şi Ilie acum mulţi ani! Să văd şoferii distrugându-şi claxoanele şi tricolorul arborat la fiecare balcon! Să dea Domnul să fie bine!

Hai România, dă-mi peste nas! Hai România, la Euro!


P.S: Să dea Domnu' să trăim momente ca cele de mai jos:

0 comments:

:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu