Subscribe:

marți, 14 decembrie 2010

Nu mă schimb!

Mihai Viteazul - un om care a refuzat să se schimbe sau
 să plece capul indiferet de adversarii pe care îi avea de înfruntat!
Sursa photo: http://cybershamans.blogspot.com
Nu vreau, nu pot şi nu o să se întâmple! Indiferent de presiunile care se răsfrâng asupra mea, refuz categoric să mă schimb!

Să nu mă înţelegeţi greşit! Nu sunt bătut în cap şi nici vreun conservator extremist! Schimbarea este una dintre virtuţile şi, totodată, este unul dintre viciile mele. Pot să spun chiar că mă defineşte ca persoană într-o oarecare măsură. Firea mea naturală este rebelă şi deschisă la noutăţi. Dar aici nu despre acest gen de schimbări este vorba...

Nu mă schimb în sensul că nu accept să îmi calc în picioare orgoliul şi principiile după care mă ghidez în viaţă doar pentru a ajunge să obţin cine ştie ce bunuri materiale sau funcţii pe cine ştie unde! Mi se pare o lipsă de respect faţă de sine să treci peste propriile convingeri pentru a obţine beneficii financiare, spre exemplu. Pentru mine este mult mai important să am conştiinţa împăcată şi coloana vertebrală dreaptă! E drept că aceste lucruri nu-mi dau de mâncare, dar măcar mă lasă să dorm liniştit noaptea! Nu mă aplec în faţa nimănui doar pentru că are o anumită funcţie sau o anumită influenţă! Consider că cel care nu face aşa nu se respectă pe el însuşi şi, prin urmare, nu merită nici respectul celorlalţi. Poate că par ipocrit când susţin sus şi tare că promovez aceleaşi idei atât în faţa unui aurolac, cât şi în faţa unui preşedinte de stat. Aşa cred că ar trebui să facem toţi.

Nu mă schimb doar pentru că majoritatea vrea asta de la mine! Nu mă schimb doar pentru familia vrea asta de la mine! Nu mă schimb doar pentru că prietenii mei vor asta de la mine! Nu mă schimb doar pentru că iubita mea vrea asta de la mine! Mă schimb doar pentru că vreau eu să o fac!

Desigur, accept să dezbat orice problemă şi sunt dispus să-mi schimb părerea radical dacă mi se aduc argumente care să mă convingă că modul meu de interpretare a situaţiei este eronat! Nu sunt absurd şi îmi recunosc greşelile! Îmi susţin cu tărie ideile în care cred până când mi se dovedeşte clar că sunt greşite!

Din păcate, sunt multe exemple negative celebre în acest sens. Unul dintre ele are o semnificaţie cu totul şi cu totul specială pentru mine: Marius Lăcătuş! Simbolul Stelei ca jucător şi groparul ei ca antrenor! Un caracter enorm pe teren, dar un mare zero în viaţa reală! A fost umilit de două ori şi, totuşi, s-a întors a treia oară să-l pupe pe cel care l-a scuipat. N-am de gând să dezvolt subiectul acesta acum. Cei care sunt la curent cu istoria acestui om înţeleg de ce spun aceste lucruri.

Mai trist este că am prieteni apropiaţi care dau dovadă din ce în ce mai des că au un caracter îndoielnic şi că se lasă influenţaţi de multă lume, uitând să mai facă ceea ce simt ei că ar trebui! Pentru ei e acest articol. Nu vă schimbaţi pentru nimeni şi nimic!

1 comments:

Anonim spunea...

Ai dreptate,ramâi aşa cum esti tu ,tu insuţi,vei avea întodeauna capul sus,chiar dacă pierzi....

:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu