Şi uite aşa, avem parte de a doua mare surpriză la acest Campionat Mondial de Fotbal. După eliminarea vicecampioanei, Franţa, acum a fost rândul campioanei să îşi facă bagajele şi să zboare spre casă. Astfel, avem parte de un turneu unde finalistele ediţiei precedente nu au reuşit nici măcar să treacă de grupe. Un motiv în plus să îţi placă fotbalul. Este a nu ştiu câta oară când acest sport ne reaminteşte că nu e suficient să ai nume şi prestigiu pentru a câştiga ceva, ci indiferent dacă te numeşti Italia, Franţa, sau Insulele Feroe, trebuie să lupţi pentru a avea succes. Nu este de ajuns doar să te prezinţi. Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar exemplul celor două finaliste din 2006, care au venit cu figuri în cap şi au plecat cu coada între picioare.
Italia 1-1 Paraguay
Noua Zeelandă 1-1 Italia
Italia 2-3 Slovacia
Mai sus am reamintit rezultatele catastrofale ale "Squadrei Azzurra" de la acest Camiponat Mondial. Rezultate care trimit formaţia antrenată de celebrul Marcello Lippi acasă cu imaginea serios avariată şi care au pus capăt unei generaţii extraordinare de fotbalişti, Fabio Cannavaro anunţându-şi deja retragerea din echipa naţională.
Cu toate că Italia a făcut parte din cea mai uşoară grupă de la Mondial după cum spun foarte multe voci şi cu toate că a fost eliminată din această grupă, personal am remarcat un plus în comparaţie cu Franţa. Nu este vorba de punctul în plus pe care l-au câştigat, ci de atitudinea antrenorilor. În vreme ce tehnicianul Domenech afirma că nu are nici o remuşcare cu privire la rezultatele "Cocoşilor Galici" şi că este mulţumit de propria sa persoană pentru că el i-a antrenat bine pe francezi, omologul său de pe banca Italiei şi-a asumat toată răspunderea pentru necalificarea în fazele superioare ale competiţiei. O diferenţă majoră de mentalitate între cei doi. Probabil şi acest aspect reprezină motivul pentru care domnul Raymond Domenech este cel mai urât antrenor din istoria Franţei, iar domnul Marcello Lippi, deşi detestat acum, va fi iertat cu timpul de către fanii italieni pentru că a avut curajul să-şi asume vina pentru cele întâmplate.
Asculta mai multe audio Muzica
2 comments:
felicitari!! chiar ai evoluat anul asta si sper ca vei continua sa cresti in valoare, stii tu: intotdeauna putem mai mult >:d<
Merci, oricine ai fi ! Încerc să scriu cât de bine pot de fiecare dată. Păcat că eu nu observ diferenţele la fel de obiectiv ca alţii. :)) Meci încă odată pentru apreciere. ;)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye
Trimiteți un comentariu