Colivia gândurilor

Se întâmplă adesea să mă simt ca şi cum aş fi prins într-o cuşcă din care nu pot să ies nicicum. Nu ştiu de ce am acest sentiment sau cum pot să scap de el, dar e al dracu de deranjant.

De multe ori îmi suprim singur o mulţime de gânduri şi idei şi încă nu-mi dau seama care e motivul pentru care fac acest lucru. Gândesc multe, aş spune multe şi aş face multe. De ce nu îmi urmez intuiţia, nu ştiu! Poate că unele gânduri sunt prea ciudate. Poate din dorinţa de a nu părea un psihopat. Poate pentru că vreau să fiu acceptat de societate şi subconştientul meu ştie că dacă m-ar lăsa să fac tot ce-mi trece prin cap aş fi catalogat nebun în secunda doi.

De când mă ştiu sunt, sau cel puţin mă consider, o persoană extrem de sociabilă. Nu pentru că aş fi eu foarte drăguţ din fire, ci pentru că dacă nu intru în contact cu alţi oameni mai mult de două zile simt că o iau razna. Am nevoie să socializez şi ştiu că nu aş putea niciodată să trăiesc fără asta. Dacă rămân singur în cameră şi nu am nici la telefon sau pe net cu cine să interacţionez mi se îngreunează respiraţia şi mă apasă un sentiment de panică. Dacă nu panică, atunci un fel foarte ciudat de frică.

Totuşi, din dorinţa aceasta nebună a mea de a mă înţelege bine cu cât mai multă lume se pare că am ajuns să îmi suprim prea multe idei şi instincte. Simt cum creşte în mine o nelinişte şi o dorinţă arzătoare de afirmare. Vreau să fac ceva cu totul şi cu totul special şi ieşit din comun, dar de fiecare dată când îmi vine o astfel de idee mă gândesc imediat la posibilele consecinţe pe care le-ar avea asupra "reputaţiei" mele din societate. Până şi să mă conving să scriu aceste rânduri mi-a luat o bucată bună de timp şi încă am dubii dacă ar fi trebuit să le scriu sau nu. Oricum, deja sunt postate pe net şi nu am de ales decât să trăiesc cu consecinţele acestei decizii. Şi cu glumele ironice pe seama mea care urmează să fie făcute de prietenii mei, probabil!

Toate ca toate, dar această nevoie de afirmare creşte tot mai mult pe zi ce trece şi deja simt că nu mai am loc şi că trebuie să schimb ceva urgent, altfel o să ajung să fac implozie. Trebuie să găsesc o soluţie pentru a-mi putea exprima ideile cât mai repede fiindcă nu vreau să rămân toată viaţa un oarecare om care s-a născut, a trăit şi a murit. Nu! Lipsit de orice urmă de modestie, spun tare şi răspicat: ştiu că am potenţial pentru mult mai mult de atât! Vreau să îmi ating acest potenţial, dar întâi trebuie să-mi găsesc curajul pentru a-mi urma aceste ambiţii nebune care mă sperie şi pe mine uneori!

Video-ul de mai jos m-a pus şi mai mult pe gânduri şi am hotărât că e momentul să încep schimbările! Chiar dacă acest video e pe youtube de mai bine de doi ani, eu doar acum l-am văzut şi cred că băiatu' ăla chiar are ceva de zis despre toată treaba asta cu gândirea proprie şi unică. Are el un râs enervant, dar ştie ce zice şi zice bine! Recomand tuturor să-şi răpească 18 minute din viaţă pentru a se uita la prezentarea asta fiindcă merită. Pe mine personal m-a făcut să-mi pun nişte întrebări la care chiar vreau să aflu răspunsurile!